Live

Al-Hilal îi oferă lui Messi cel mai mare salariu din istoria fotbalului

Data actualizării: Data publicării:
Lionel Messi. Foto: Profimedia

Al-Hilal i-a propus lui Lionel Messi cel mai mare salariu din istoria fotbalului, de 400 de milioane de euro pe an, pentru a-l convinge să evolueze în campionatul Arabiei Saudite, informează ziarul Marca, care citează diverse surse. Dacă va accepta oferta clubului, Messi va avea ocazia să joace împotriva marelui său rival portughez Cristiano Ronaldo, care evoluează în prezent la formaţia saudită Al-Nassr, în baza unui contract estimat la 200 de milioane de euro, scrie Agerpres.

„Messi a primit „mama tuturor ofertelor”, titrează publicaţia spaniolă, care anunţase deja de mai multe luni interesul lui Al-Hilal, cel mai prestigios club din Arabia Saudită, faţă de căpitanul selecţionatei Argentinei, noua campioană a lumii.

Messi, în vârstă de 35 de ani, se află la final de contract cu formaţia Paris Saint-Germain, care speră să-l convingă pe argentinian să-şi prelungească şederea pe Parc des Princes, lucru puţin probabil însă, după ce acesta a fost fluierat de suporterii parizieni la ultimul meci din Ligue 1.

O altă variantă posibilă pentru Messi o reprezintă întoarcerea la fostul său club, FC Barcelona, la care a petrecut cea mai frumoasă perioadă din cariera sa. Oficialii grupării catalane fac în prezent eforturi pentru a-l convinge pe argentinian să revină din vară pe Camp Nou.

Pentru Lionel Messi mai există şi posibilitatea unui transfer în Major League Soccer, liga nord-americană, unde este dorit de Inter Miami, echipă co-patronată de fostul star al fotbalului englez David Beckham.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Programul complet al tricolorilor în preliminariile Mondialului din 2026. Cu ce echipă va juca primul meci

Reacția lui Mircea Lucescu, după aflarea adversarilor României în preliminariile Campionatului Mondial

Cât de puternice sunt Austria și Bosnia Herțegovina, principalele adversare ale României în drumul spre Mondial

Tragerea la sorți pentru preliminariile Cupei Mondiale 2026: România, în grupa H, cu Austria, Bosnia Herțegovina, Cipru și San Marino

Partenerii noștri