Galerie Foto Medicul Valeriu Gheorghiță a mers să vaccineze în satul său natal din județul Argeș
Valeriu Gheorghiță a vaccinat duminică mai multe persoane din comuna Izvorul, județul Argeș, locul unde s-a născut și a copilărit. Prima persoană căreia i-a administrat vaccinul anti-Covid a fost un tânăr de 16 ani, iar printre cei imunizați s-a aflat și verișoara sa. Localnicii au fost entuziasmați și mândri să îl revadă pe coordonatorul campaniei de vaccinare.
„Președintele CNCAV, col. dr. Valeriu Gheorghiță a vaccinat astăzi în comuna Izvoru din judetul Argeș, locul său natal. Bucuroși să îl revadă, localnicii au venit la vaccinare, iar după doar câteva ore, peste 35 de persoane au beneficiat de actul medical. Prima persoana vaccinată de medicul militar a fost un baiat de 16 ani, emoționat, dar dornic și încrezător că gestul său contribuie la binele familiei și al întregii comunități. Un moment emoționant a fost și revederea cu verișoara de gradul I care s-a numărat printre cei care au venit să se vaccineze”, au anunțat reprezentanții campaniei de vaccinare pe pagina ROVaccinare.
Centrul a fost deschis duminică de la ora 10.00, iar medicul i-a vaccinat pe toți doritorii, fără să fie nevoie de programare. Printre persoanele vaccinate de Gheorghiță sunt verișoara sa și un adolescent de 16 ani.
Activitatea centrului deschis la Izvoru va continua și în zilele următoare, iar cei care doresc să se vaccineze o pot face în intervalul orar 08.00-20.00.
Editor : Alexandra Andronie
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News