Live

Manager: Un bărbat aflat în autoizolare s-a autoaccidentat și a intrat în Spitalul Hârşova ameninţând şi scuipând medicii

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Facebook

Managerul Spitalului Orăşenesc Hârşova, Andrei-Bogdan Zidaru, a anunţat luni noapte că solicită comandamentului pentru situaţii de urgenţă asigurarea pazei instituţiei, după ce un individ aflat în autoizolare s-a autoaccidentat, fiind grav rănit şi a pătruns în incinta spitalului ameninţând, jignind şi scuipând cadrele medicale care interveneau pentru a-i salva viaţa.

"Pe timp de pandemie, personalul medico-sanitar trebuie să facă faţă unor situaţii extreme, neprevăzute (...). Individul (...), aflat în a treisprezecea zi de autoizolare, s-a autoaccidentat, a pătruns grav rănit în incinta spitalului ameninţând, jignind şi scuipând medici şi asistente deopotrivă, oameni care erau acolo pregătiţi să-i salveze viaţa.

Oameni care au continuat să îşi facă treaba, indiferent de ameninţările acestuia şi de faptul că se expun unui caz suspect de COVID-19", a postat Zidaru pe pagina de Facebook a Spitalului Orăşenesc Hârşova.

Conform sursei citate, individul a trebuit să fie stabilizat din punct de vedere medical pe treptele spitalului, întrucât a fost imposibil să fie tratat în altă parte, acesta pierzând mult sânge şi fiind într-o stare critică.

Comportamentul iresponsabil al pacientului agresiv a dus la intrarea în autoizolare a şase angajaţi ai spitalului.

"Rezultatul? 6 angajaţi ai spitalului, nevinovaţi, care şi-au făcut treaba cu maximă dăruire, aflaţi acum în autoizolare până la sosirea veştilor (rezultatele testării la COVID-19). Şi, bineînţeles, acest individ, stabilizat, teafăr şi izolat până la aflarea rezultatelor", a scris managerul unităţii medicale.

El a subliniat, totodată, "calmul şi tactul" de care dau dovadă cadrele medicale zi de zi, ajutând oamenii, indiferent de riscurile la care se expun.

"Aceşti oameni sunt nişte eroi şi trebuie trataţi ca atare! Nu înjuraţi, nu scuipaţi, nu batjocoriţi, nu umiliţi, nu expuşi la agenţi patogeni fără echipamente de protecţie, nu minţiţi în dauna propriei sănătăţi. De asemenea, mulţumim organelor competente pentru intervenţia rapidă. (...) Solicităm public întocmirea unui dosar penal pentru acest individ care a riscat vieţile oamenilor care l-au salvat astăzi. Ne va fi din ce în ce mai greu să continuăm în aceste condiţii. Este nevoie de mult calm şi înţelegere. În cursul zilei de mâine va fi solicitată comandamentului pentru situaţii de urgenţă prezenta armatei (sau a unei alte autorităţi) pentru a asigura paza instituţiei", a menţionat Andrei-Bogdan Zidaru, citat de Agerpres.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O bătrână a fost atacată cu un crucifix de iubitul nepoatei sale care credea că ea este diavolul. Amândoi au ajuns la spital

Avertisment dur: România se află primul loc în UE la decese din cauze tratabile. Care sunt bolile cu cea mai mare mortalitate

Nancy Pelosi, fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor din SUA, a fost internată în spital în Europa

Un bărbat şi-a dat foc în faţa unei săli de jocuri de noroc din Constanța și a ajuns în stare gravă la spital

Partenerii noștri