Live

Maimuţele confiscate de la Nuţu Cămătaru au ajuns la Grădina Zoologică din Târgu Mureş

Data publicării:

Cele cinci maimuţe care au fost confiscate de Garda de Mediu în Bucureşti, trei din rasa Macac şi două Coati, au fost aduse, luni, la Grădina Zoologică din Târgu Mureş de către Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), informează Agerpres.

Totul a început pe 10 septembrie, atunci când un apel la 112 anunţa că o maimuţă umblă liberă pe străzile din Bucureşti. Echipajele ASPA au mers atunci că găsească această maimuţă, am solicitat şi sprijinul unei fundaţii care se ocupă cu animalele sălbatice (...) şi pe 11 septembrie s-a reuşit capturarea macacului japonez, un mascul în vârstă de aproximativ 3 ani. Echipajele ASPA, ajutate de medicul veterinar Ovidiu Roşu, au reuşit să captureze în siguranţă macacul japonez. (...) Ulterior, în urma acestei capturări Secţia de Poliţie 24 a obţinut un mandat de percheziţie la o adresă din sectorul 5 a municipiului Bucureşti, iar acolo au fost identificate alte două exemplare de macac şi două exemplare de coati. Garda de Mediu a dispus confiscarea acestor animale, nu erau ţinute în condiţii proprii, astfel încât au fost tranchilizate şi duse. ASPA a discutat cu mai multe grădini zoologice din ţară şi, ulterior, a fost luată decizia de a fi transferate aici, la Târgu Mureş. Este o anchetă în curs de desfăşurare, nu ştim când au intrat în ţară. Ştim doar originea animalelor, macacul japonez provine din Asia şi coati provine din America de Sud. Până acum nu s-a putut proba legalitatea deţinerii acestor animale exotice, pentru a deţine animale exotice e nevoie de documentaţie specială”, a declarat purtătorul de cuvânt la ASPA, Cătălina Trănescu.

Potrivit acesteia, la adresa respectivă a mai fost identificată o cămilă, însă pentru acest animal condiţiile erau potrivite, astfel încât a rămas în aceeaşi locaţie.

Reprezentanta Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor a arătat că animalele exotice au fost transportate în siguranţă şi că acestea deja se integrează.

„Ne bucurăm că am ales această grădină zoologică, am făcut această alegere datorită spaţiului generos pe care îl are, dar şi datorită experienţei, ştim că are 55 de ani de experienţă şi asta ne bucură foarte mult. Am eliberat exemplarele de macac, s-au integrat foarte repede, dar şi exemplarele de coati. M-a surprins foarte plăcut să văd că deja comunică între ei, cu exemplarele vechi care sunt deja aici. Au fost iniţial puse separat într-o mini perioadă de carantină, să comunice puţin despărţiţi, apoi vor fi mutaţi împreună”, a mai precizat Cătălina Trănescu.

Medicul veterinar de la Centrul de Salvare şi Reabilitare a Animalelor Sălbatice "Visul Luanei", Ovidu Roşca, a arătat că animalele se prezintă într-o stare corespunzătoare, fiindu-le efectuate un nou control medical şi un control al dinţilor.

„Par să aibă probleme cu cariile, ceea ce demonstrează că nu au avut o dietă corespunzătoare, în rest par să fie în regulă”, a spus Ovidiu Roşca.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un îngrijitor al Grădinii Zoologice Pitești a murit, după ce a fost atacat de un tigru

Incident neobișnuit în Tennessee: o femeie a fost atacată din senin de o maimuță. Nimeni nu știe al cui e animalul

Controversa urșilor polari din Marea Britanie: vedete ale grădinilor zoologice sau victime ale schimbărilor climatice

„Teorema maimuței infinite” a fost dezmințită. De ce un cimpanzeu nu va putea niciodată să scrie o operă a lui William Shakespeare

Partenerii noștri