Live

Lucian Bode: PNL se opune promisiunilor deşarte şi cadourilor otrăvite, răspândite de cei ce vor să obțină profit electoral

Data publicării:
Secretarul general al PNL, Lucian Bode. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Secretatul general al PNL, Lucian Bode, a declarat, sâmbătă, la Şcoala de Vară a seniorilor liberali că aceştia ştiu că cel mai mare aliat al pensionarilor şi cel mai mare contributor al sistemului de pensii este întreprinzătorul privat, care merită să fie sprijinit, nicidecum pedepsit. PNL se opune oricăror promisiuni deşarte şi cadouri otrăvite, vehiculate de cei care doresc să obţină cu orice preţ un profit electoral pe spatele categoriile sociale vulnerabile, a mai spus Bode.

„Am avut plăcerea de a participa la deschiderea lucrărilor Şcolii de Vară a Organizaţiei Seniorilor din PNL, unul dintre pilonii importanţi ai partidului, cu o contribuţie esenţială la viziunea, activitatea şi politicile liberale. Problemele vârstnicilor ocupă un loc relevant în agenda de priorităţi a PNL. Drept dovadă, în guvernările liberale din ultimii trei ani, pensiile au fost crescute de trei ori”, spune secretarul general al PNL într-o postare pe Facebook.

Lucian Bode arată că „abordarea guvernărilor PNL a fost mereu una integratoare, în care solidaritatea cu cei vulnerabili şi susţinerea mediului de afaceri se completează reciproc”.

„Seniorii liberali ştiu că cel mai mare aliat al pensionarilor şi cel mai mare contributor al sistemului de pensii este întreprinzătorul privat, care merită să fie sprijinit, nicidecum pedepsit. Le-am cerut seniorilor liberali să se implice în relaţionarea partidului cu cetăţenii de vârsta a treia, care trebuie să cunoască adevărul: PNL se opune oricăror promisiuni deşarte şi cadouri otrăvite, vehiculate de cei care doresc să obţină cu orice preţ un profit electoral pe spatele categoriile sociale vulnerabile. Le mulţumesc celor mai experimentaţi şi înţelepţi membri ai partidului nostru pentru forţa şi implicarea pe care au manifestat-o în perioada lor activă. Graţie lor, PNL este, de decenii, un partid puternic care astăzi poate asigura stabilitatea guvernării şi a ţării.”, mai scrie Bode pe Facebook.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Firma plătită de PNL pentru campania care l-ar fi ajutat pe Georgescu face plângere penală pentru „atacare cu boți sau clonare”

Partenerii noștri