Live

Locomotiva unui tren a luat foc în mers, în apropiere de Baia Mare. Călătorii s-au autoevacuat

Data publicării:
FOTO cu caracter ilustrativ: Digi24

Locomotiva unui tren Regio care urma să ajungă în gara din municipiul Baia Mare a luat foc la intrarea în comuna Mireşul Mare, iar călătorii s-au autoevacuat, fără a fi înregistrate victime, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Cornel Băbuş.

"Din primele informaţii, arde sub podeaua locomotivei. Nu sunt victime. Intervin Detaşamentul de pompieri Baia Mare, cu două autospeciale de stingere şi Punctul de lucru din Şomcuta Mare, cu un echipaj de stingere şi unul EPA SMURD", a precizat reprezentantul ISU Maramureş, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, toţi călătorii din trenul Regio s-au autoevacuat la scurt timp după oprirea acestuia.

Zona în care a avut loc incidentul este situată la o distanţă de peste 20 de kilometri de municipiul Baia Mare.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un britanic a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit care avea legătură cu Ucraina

Doi copii cu vârste de 1 an și 3 ani au murit după ce casa le-a fost mistuită de un incendiu

10 nou-născuţi au murit într-un incendiu într-un spital din India. Alți 16 sunt în stare critică

Incendiu puternic într-un bloc din Sectorul 3 al Capitalei. Două persoane au fost evacuate

Partenerii noștri