Live

Legea care loveşte în Airbnb, Booking și alte platforme. Amenzi uriaşe pentru proprietarii care nu respectă anumite condiţii

Data actualizării: Data publicării:

Închirierea locuințelor prin intermediul platformelor online riscă să devină o mare bătaie de cap pentru proprietari. Noua lege a turismului, adoptată tacit de Senat prevede obținerea unei autorizații. Acest lucru înseamnă că este nevoie de acordul vecinilor iar apoi, veniturile obținute din închiriere vor fi impozitate. În România, peste zece mii de locuințe sunt înscrise pe site-urile de rezervări.

Mulți turiști preferă apartamentele închiriate pe platforme online, direct de la proprietari, pentru că găsesc locuințe amenajate cu gust, în locații bune și la prețuri accesibile:

Ai review-uri, deci poți să vezi și prețul, poți să faci comparații, ai feedback-uri. Și mi s-au părut corecți, adică au lăsat și pe cele bune și pe cele rele. Și eu am o garsonieră pe care vreau să o închiriez în sistemul ăsta.”

„Mi se pare bun, l-am folosit în multe țări și în România, și în străinătate. E rapid, intri pe telefon, ai făcut rezervarea și asta e tot”.

„Mi se pare mult mai comod și mai simplu”.

PROIECTUL DE LEGE AICI

EXPUNEREA DE MOTIVE A PROIECTULUI DE LEGE AICI

În funcție de locația în care se află apartamentul, o noapte de cazare în București poate costa între 90 de lei, dacă închiriați o singură cameră, și poate ajunge la câteva mii de lei dacă închiriați întregul apartament.

Asemenea ridesharing-ului, și închirierea apartamentelor a devenit pentru români un mod de a câștiga bani în plus. Doar în Capitală, pe una dintre cele mai cunoscute platforme, sunt listate peste două mii de locuințe, care aduc pentru proprietarilor câștiguri medii de 550 de euro lunar.

Acest venit ar putea deveni însă mult mai greu de obținut. Noul proiect al legii turismului a fost adoptat tacit de Senat și îi va obliga pe proprietari să obțină certificate de înregistrare ca operatori economici, altfel aceștia riscă amenzi de zeci de mii de lei.

Pentru persoanele fizice există și obligații specifice, în proiect. Conform articolului 35 din proeict, persoanele fizice au, pe lângă necesitatea de a obține aceste certificate, şi alte obligaţii: să transmită informațiile solicitate către autorități (dacă nu, vor risca amenzi la fel de mari ca pentru neînregistrarea la autoritățile locale) sau să dețină o adresă de e-mail și un număr de telefon în permanență active (distribuite autorităților din turism la nivel central și local), riscând, altfel, amenzi între 2.080 și 4.160 de lei. Totuși, amenzi mai mici se vor putea plăti (jumătate din minimul legal) dacă contravenientul se grăbește să le achite în 15 zile).

Proprietar de locuinţă: „Trebuie să ai un punct de lucru și să iei acordul vecinilor pentru a înființa un punct de lucru. Asta este marea problemă. Acum poți să faci pe persoană fizică și nu ai nevoie de acordul vecinilor, dar dacă vrei să fii legal 100% și vrei să ai punct de lucru trebuie să stai pe la toți președinții, toți administratorii, să te rogi de ei, vecinii sunt sceptici”.

Legea Turismului va fi transmisă Camerei Deputaților, care e for decizional.

Consultant în turism: Un turist nemulţumit unde reclamă?

„Să luăm situaţia în care un turist apelează la o astfel de structură de cazare neomologată, iar serviciile nu sunt conforme cu aşteptările. Unde se reclamă, ce organisme de control sunt implicate, ce penalităţi poate primi dacă nu are licenţă şi nu taie facturi?

O dată e concurenţa neloială, felul în care sunt protejaţi consumatorii finali.

Din punctul de vedere al mediului privat, orice reglementare în scopul protejării mediului de business şi a consumatorului final e binevenită”, a declarat Ciprina Enea, consultant în turism.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

ANAT protestează față de posibila eliminare a voucherelor de vacanţă. „Nu omorâţi găina care dă ouă de aur”

Turiștii străini au cheltuit în România peste un miliard de euro în 2024

Turiști otrăviți cu Pina Colada, într-un resort de lux din Fiji. „Este un sentiment terifiant de déjà vu”

Autorităţile de la Veneţia anunţă că vor dubla taxa de intrare pentru turişti în 2025

Partenerii noștri