Live

VIDEO. Augustin Lazăr, cu vocea tremurândă şi vizibil emoţionat la finalul discursului

Data actualizării: Data publicării:
Foto: InquamPhotos/George Călin

Procurorul general, Augustin Lazăr, şi-a încheiat declaraţia de presă de miercuri seară cu vocea tremurândă, spunând că este emoţionat.

"Vă rog să-mi scuzaţi starea emoţională, dar nu mi-e indiferent la ceea ce vă spun eu în acest moment şi mă simt într-un moment special nu numai al carierei mele, ci într-un moment special al României.

Iar făclia despre care cineva a susţinut în deşert că nu este tocmai aşa cum trebuie o să aibă surpriza să o vadă circulând de la vechea generaţie la noua generaţie şi vom avea mereu magistraţi independenţi ca stare de spirit, nu trebuie să fie tot aceiaşi, că mandatele uzează, dar vor transmite făclia demnităţii şi  independeţei magistraturii spre generaţiile următoare.

Şi aşa să ne ajute Dumnezeu, precum am jurat noi când am intrat în magistratură", a spus procurorul general Augustin Lazăr, cu lacrimi în ochi, la finalul declaraţiei de presă susţinute miercuri seară. 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat raportul privind evaluarea procurorului general, Augustin Lazăr. După citirea raportulului a concluzionat că cere revocarea lui Augustin Lazăr. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A lucrat în call-center și l-a întreținut, iar acum, când câștigă 215.000 € pe săptămână, i-a spus ”ADIO”: ”Am renunțat la tot”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Augustin Lazăr, despre brățările dacice: „Comunitatea ştiinţifică serioasă nu are niciun fel de dubii cu privire la autenticitatea lor”

Augustin Lazăr a pierdut în primă instanță procesul cu MJ. Fostul procuror general cerea instituției daune de un leu și scuze publice

Augustin Lazăr: Am plecat când am hotărât eu, Toader nu mi s-a părut că a plecat pe uşa din faţă

Lazăr: Cine spune că Ministerul Public s-a grăbit să soluţioneze un dosar istoric nu e interesat de aflarea adevărului

Partenerii noștri