Live

Un taximetrist din Bihor s-a dat drept femeie și a obținut 25.000 de euro de la doi bărbați, fără să-i întâlnească vreodată față-n față

Data publicării:
Bărbatul își făcuse un cont de femeie pe rețelele sociale și își aborda victimele online. Credit foto: Guliver/Getty Images

Un taximestrist din Bihor a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendare, după ce a înșelat doi bărbați pe rețelele sociale. Inculpatul s-a dat drept femeie și i-a făcut să se îndrăgostească de "ea". Deși nu s-a întâlnit niciodată cu ei, în urma discuțiilor purtate pe Facebook, taximestristul a reușit să-și convingă victimele să-i trimită peste 25.000 de euro, scrie Bihor Online.

Bărbatul, care lucrează ca taximetrist, își făcuse un profil de femeie pe rețelele sociale și își aborda victimele online. Așa s-a întâmplat și în septembrie 2022, când s-a împrietenit pe Facebook cu un alt bărbat. Discuțiile s-au legat repede, așa că ajuns să se converseze zi de zi.

"Odată cu trecerea timpului, persoana vătămată a început să dezvolte sentimente pentru respectiva femeie, aceasta din urmă dându-i de înţeles că şi ea, la rândul ei, a dezvoltat sentimente pentru persoana vătămată", au consemnat procurorii în rechizitoriu.

Încă din primele zile, "femeia" a susținut că are probleme cu banii și că ar fi rămas datoare la cămătari cu 1.800 de euro, după ce s-a despărțit de fostul iubit, alături de care ar fi împrumutat bani pentru o mașină. Fără să o fi auzit sau văzut vreodată față sau în față, bărbatul i-a trimis 1.500 de euro, cu promisiunea că banii îi vor fi restituiți curând.

Câteva zile mai târziu, victima a primit un telefon de la un bărbat care s-a pretins drept cămătar și care l-a înștiințat că "iubita" virtuală are datorii la mai multe persoane și că, dacă nu va primi bani, o va obliga să se prostitueze în străinătate. În realitate, așa-zisul cămătar era bărbatul din spatele profilului de femeie. 5.000 de euro ar fi reușit, să obțină, în total de la victima sa.

"Nu m-am simțit obligat sau amenințat, dar am trimis banii pentru ca femeia respectivă, despre care am crezut că există, să nu pățească nimic rău",  a declarat victima în instanță.

Pe 31 octombrie 2022, bărbatul s-a dus la poliție să reclame totul. În timp ce stătea de vorbă cu anchetatorii, a primit un nou mesaj de la șantijist, prin care îi cerea să îi trimită prin poștă 2.000 de euro. Polițiștii au organiza un flagrant și l-au prins pe taximetrist chiar în momentul în care ridica banii de la un oficiu poștal din Oradea.

Inițial, bărbatul acuzat de șantaj nu a vrut să-și recunoască fapta. Asupra lui polițiștii au găsit, însă, telefonul de pe care suna în calitate de "răpitor" și pe cel unde avea contul de Facebook pe care se dădea drept femeie.

Pus în fața probelor, taximetristul a recunoscut că a recurs la această metodă pentru că avea nevoie de bani, având datorii la cămătari. A și cerut să fie judecat potrivit procedurii simplificate, iar procurorii au menționat că, "în finalul declaraţiei sale, inculpatul a recunoscut că a săvârşit asemenea fapte şi împotriva altor persoane", scrie sursa citată.

Printre victime s-a numărat și un al doilea bărbat, cunoscut online tot în 2022, de la care obținuse, urmând același scenariu, 20.000 de euro. Banii fuseseră trimiși în diferite conturi bancare, toate ale taximetristului, spun anchetatorii.

Procurorii orădeni l-au trimis în judecată pe taximetrist sub acuzația de șantaj. Recent, Judecătoria Oradea l-a condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 4 ani. În plus, va trebui să restituie banii obținuți de la cei doi bărbați și să muncească 120 de zile în folosul comunității.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Oradea, mai scrie sursa citată.

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Recomandările toxice ale Telegram”. Cum promovează platforma conținut extremist (studiu)

Un băiat de zece ani din Timiș este în stare gravă, după ce a fost găsit vineri inconștient într-un bazin de la un aquapark din Oradea

Australia vrea să forțeze în continuare marile platforme digitale să plătească pentru afișarea știrilor

Poliția digitală a Europei, pusă la încercare de România: campania lui Călin Georgescu testează normele UE privind rețelele sociale

Partenerii noștri