Live

Trei bărbați care închiriau mașini și apoi le vindeau, reținuți de polițiști. Suspecții ar fi acționat în cel puțin patru județe

Data publicării:

Trei persoane au fost reținute într-un dosar în care polițiștii din Maramureș fac cercetări pentru înșelăciune, fals și uz de fals. Acestea sunt bănuite că închiriau mașini de la firmele de profil și le vindeau altor persoane sau unor firme de dezmembrări, după ce dezactivau GPS-ul, informează Mediafax.

Potrivit unui comunicat al IPJ Maramureș, polițiștii au făcut trei percheziții la domiciliile membrilor unei rețele, bănuiți de înşelăciune, fals şi uz de fals.

„Trei membri ai grupării au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, un al patrulea membru fiind deja în arestul poliţiei. Bărbații, cu vârste cuprinse între 31 şi 41 de ani, toţi din judeţul Maramureş, sunt bănuiţi de comiterea a cinci înşelăciuni pe raza judeţelor Maramureş, Hunedoara, Braşov şi Cluj. Aceştia ar fi închiriat autoturisme de la societăţi comerciale de profil, prin utilizarea unor documente false, după care ar fi dezactivat GPS-ul instalat pe maşini şi apoi le-ar fi comercializat unor terţe persoane sau unor societăţi de dezmembrări auto”, se arată în comunicat.

Prejudiciul total estimat este de aproximativ 70.000 de euro, contravaloarea celor cinci autovehicule sustrase, și a fost recuperat parţial de poliţişti.

Polițiștii continuă cercetările, având indicii că membrii grupului ar fi comis fapte similare și în alte județe.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Călin Georgescu, acuzat de un om de afaceri că l-ar fi păcălit cu un milion de euro. Afaceristul a depus plângere penală

Bărbat din Arad, reținut pentru înșelăciune: S-a dat drept funcționar public și a fraudat o femeie de 77 de ani cu 2 milioane de lei

Televizor „cumpărat” cu 4 lei, dintr-un magazin din Alba Iulia. Ce a pățit bărbatul acuzat că a scanat eticheta altui produs

A promis iubire pe Facebook și a obținut mii de euro: Cum a reușit un bărbat din Arad să înșele mai multe femei

Partenerii noștri