Live

Tel Drum cere insolvența firmei fiului lui Liviu Dragnea

Data publicării:
Ștefan Dragnea și Liviu Dragnea, la prezentarea unor produse ale Fermei Salcia

Compania de construcții Tel Drum, al cărui nume procurorii DNA îl leagă de cel al lui Liviu Dragnea, cere insolvența fermei lui Ștefan Dragnea, fiul fostului lider social-democrat. Aflată la rândul său în insolvență, cu interdicții în dosarul penal în care este judecată pentru fraudă cu fonduri europene, societatea de construcții din Teleorman a depus cererea la Tribunal în urmă cu două zile.

Cele două companii sunt implicate în litigii de mai bine de doi ani. Primele probleme au apărut din partea procurorilor anti-corupție în privința companiei de construcții Tel Drum.

În urmă cu ceva mai de doi ani, această societate a fost pusă sub acuzare și apoi trimisă în judecată pentru o presupusă fraudă cu fonduri europene, iar ulterior s-au demarat cercetări în privința acesteoi firme și în dosarul în care este urmărit penal și Liviu Dragnea.

Pe fondul acestor dosare penale, compania și-a cerut intrarea în insolvență, a obținut un verdict favorabil și de atunci se derulează această procedură de reorganizare sub supravegherea unui administrator judiciar.

Conform legii insolvenței, s-a întocmit un tabel cu datoriile pe care le are compania Tel Drum, iar în acest tabel s-a înscris și ferma Salcia controlată și deținută până de curând de fiul lui Liviu Dragnea, Ștefan Dragnea. Acesta a invocat că are de recuperat o datorie de mai mult de 3 milioane de lei de la Tel Drum, însă administratorul judiciar a contestat în instanță această sumă, a și obținut câștig de cauză, iar suma a fost redusă de judecători la aproximativ 600.000 de lei.

Acum, compania Tel Drum, cere la rândul său insolvența și intrarea în procedura falimentului pentru Ferma Salcia.

Rămâne de văzut ce datorie invocă firma de construcții.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică

Ce spune Ciolacu despre vânătoarea cu Hayssam și pescuitul cu Dragnea. „Când mi-a venit controlul la arme, am văzut cât de ruginită e”

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia, proprietara șantierul naval

Judecătorii au anulat probele în dosarul de trafic de influență al lui Dragnea pentru vizita la Trump. Dosarul se întoarce la DNA

Partenerii noștri