Live

Tăriceanu contestă în justiție legalitatea interceptărilor în dosarul Microsoft

Data publicării:
tariceanu telefon

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu vrea să demonstreze, în instanţă, că a fost interceptat ilegal în dosarul Microsoft. Este motivul pentru care a deschis la Curtea supremă un proces în care cere anularea deciziilor aceleiaşi instanţe prin care s-au aprobat măsuri de supraveghere tehnică în privinţa sa şi a altor 80 de persoane. Procesul va continua la începutul lunii aprilie.

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului: Am făcut acest lucru pentru că eu consider că respectul pentru drepturile cetăţenilor este elementul principal, este cheia de boltă în care se construieşte o ţară democratică. Sunt foarte mulţi politicieni care pun instituţiile înaintea cetăţenilor. Este o greşeală fundamentală. Nu cetăţenii trebuie să servească instituţiilor, instituţiile trebuie să servească cetăţeni. La noi, din păcate, această practică a ascultării telefoanelor a devenit endemică. Este grav ce s-a întâmplat în aceşti ani, de o amploare nemaivăzută. Nu aveau nimic de a face cu siguranţa naţională şi numai mintea bolnavă a unora care cred că toţi cetăţenii trebuie puşi sub urmărire.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cine ar putea candida în locul lui Marine Le Pen la prezidențialele franceze din 2027

Bild: Serviciile secrete germane cred că Putin se pregătește pentru un război major. Conflictul din Ucraina nu i-a slăbit economia

Justiția spaniolă anulează condamnarea pentru viol în cazul lui Dani Alves, fost fotbalist la Barcelona

Signalgate: Administrația Trump, obligată de un judecător federal să păstreze mesajele din grupul de Signal despre atacul din Yemen

Partenerii noștri