Live

Tarcea, la CCR: ÎCCJ se află într-o situaţie inedită, de a explica de ce a aplicat legea în litera şi spiritul ei

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Agerpres

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se află într-o „situaţie inedită” - şi anume de a explica de ce a aplicat legea „în litera şi spiritul ei”, a declarat miercuri şefa Instanţei supreme, Cristina Tarcea, la dezbaterile de la CCR privind sesizarea premierului Viorica Dăncilă în legătură cu un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi ÎCCJ, pe tema constituirii completurilor de cinci judecători.

„Trebuie să mărturisesc faptul că Înalta Curte se află într-o situaţie inedită - şi anume de a explica de ce a aplicat în litera şi spiritul ei legea. Pentru că litera şi spiritul legii înseamnă (...) şi respectarea termenelor pe care legea le impune aceluia care are o anumită obligaţie. Desigur, întotdeauna când vorbim de conflict juridic de natură constituţională, în mod implicit vorbim şi de cooperare loială între autorităţi, dar cooperarea loială între autorităţi presupune nu numai diligenţe în evitarea blocajelor instituţionale, dar şi corectitudine în citarea şi citirea textelor de lege. Mă refer la citarea şi citirea integrală a textelor de lege şi mă refer la prezentarea coroborată a situaţiilor care pot rezulta din diferite texte de lege, uneori contradictorii”, a spus Cristina Tarcea.

Şefa Instanţei supreme a arătat că, deşi nu a făcut niciun fel de referire cu privire la calitatea procesuală a titularului contestaţiei, „pare puţin ciudat că, în condiţiile în care se invocă un blocaj între cele două autorităţi, o altă autoritate face această sesizare”.

Judecătorii Curţii Constituţionale a României dezbat miercuri, în şedinţă publică, sesizarea premierului Viorica Dăncilă în legătură cu un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe tema constituirii completurilor de cinci judecători.

Guvernul este reprezentat de şeful SGG, Toni Greblă, fost judecător constituţional, ÎCCJ - de preşedintele acestei instanţe, Cristina Tarcea, iar Senatul - de Cristian Ionescu. De la dezbateri lipseşte reprezentantul Camerei Deputaţilor.

ICCJ a incalcat dreptul la un proces echitabil. Ne aflăm în prezența unei încălcări a legii, încălcare care s-a făcut din februarie 2014 prin desemnarea prin tragere la sorți a numai 4 din cei 5 membri ai completului de judecatră și stabilirea că al 5-lea membru este de drept membru al acestui complet. Odată ce soluționați acest conflict, să gasiți modalitatea în care efectele acestei nerespectări a legii pot să fie îndreptate”, a declarat Toni Greblă, secretarul general al Guvernului.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Legea prin care persoanele fizice autorizate pot deveni SRL, neconstituțională. Explicația oferită de CCR

Șeful AEP: Au fost organizate 18.968 de secţii de votare și 950 de secţii în străinătate pentru alegerile prezidenţiale

Înalta Curte: Pensiile anticipate parțiale ale românilor care au locuit în zone poluate nu pot fi recalculate

Decizia de revizuire a pedepsei Elenei Udrea în dosarul Gala Bute, amânată din nou. Când va fi următorul termen

Partenerii noștri