Sorin Oprescu, dat în vileag de complici - motivarea condamnării
Condamnarea fostului primar general Sorin Oprescu a fost motivată în timp-record de Tribunalul Bucureşti. La nici trei săptămâni de când Sorin Oprescu a fost condamnat, în primă instanţă, la cinci ani şi patru luni de închisoare cu executare, magistatul, între timp pensionat, a explicat care au fost probele pe care şi-a bazat decizia.
Oprescu poate fi eliberat în Grecia
CTP, amintiri despre „răcnétele” Oprescu
Campania electorală nu a ajuns în cătunele din munți: „N-am știut”
A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale
Înotători lăsați fără bazin, după ce căldură și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei
Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei
Vreme extremă în România. Vântul puternic a făcut prăpăd în mai multe județe
Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
Mașini vandalizate într-o parcare din Constanța. Șoferii și-au găsit cauciucurile sparte
Fostul edil al Capitalei este contrazis de declaraţiile date de ceilalţi inculpaţi, care au recunoscut că împărţeau cu el mita, dar şi de discuţiile purtate cu un fost subordonat imediat după reţinere, interceptate pe holurile DNA şi în duba poliţiei care l-a dus la arest.
Judecătorul care l-a condamnat pe Sorin Oprescu pentru corupţie a ajuns la concluzia că fostul edil s-a autoincriminat şi după flagrantul organizat de DNA în septembrie 2015.
„Discuţia cu inculpatul ... purtată pe holul DNA - înregistrată cu mijloace tehnice ale Direcţiei - a fost explicată de Sorin Oprescu în sensul că, pentru a îşi lămuri starea de şoc şi confuzie în care se afla, crezându-l pe acesta "o victimă precum persoana sa", l-a întrebat "bancnotele erau marcate?", primind drept răspuns doar o înclinare a capului. Întrebarea are categoric semnificaţia mitei”, se arată în motivarea Tribunalului Bucureşti.
Judecătorul explică, în document, că vinovăţia fostului primar este dovedită şi de declaraţiile celorlalţi acuzaţi din dosar, care au recunoscut că luau mită şi o împărţeau cu edilul.
„Judecătorul cauzei are în vedere împrejurările concrete ale comiterii faptelor, pericolul social concret al acestora deosebit de ridicat, conduita procesuală, perioada infracţională întinsă pe un interval de circa doi ani de zile, sumele pretinse / primite cu titlul de mită, valoarea sumelor foarte mari de bani ce au făcut obiectul spălării banilor”. (sursa: motivare Tribunalul Bucureşti)
Toate aceste argumente au dus la stabilirea unei pedepse de 5 ani şi 4 luni de închisoare pentru Sorin Oprescu, iar majoritatea complicilor judecaţi alături de el au fost, de asemenea, condamnaţi cu executare. Sentinţa a fost contestată, iar procesul se va relua la Curtea de Apel.
Citiți și: Eroarea din sentința lui Sorin Oprescu a fost corectată, anunță Tribunalul București
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News