Live

Reacția Comisiei Europene la decizia CCR în cazul Kovesi

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Comisia Europeană nu comentează deciziile instanţelor naţionale, a transmis joi un purtător de cuvânt al executivului comunitar, ca reacţie după ce Curtea Constituţională a României a constatat un conflict între puteri în cazul respingerii revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

„Nu comentăm deciziile instanţelor naţionale. După cum ştiţi, lupta împotriva corupţiei este un domeniu pe care Comisia îl evaluează periodic în raporturile sale din Mecanismul de Cooperare şi Verificare”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Curtea Constituţională a României a constatat, miercuri, că există conflict între puteri în cazul respingerii revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a anunţat că plenul Curţii, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea premierului cu privire la acel conflict de competenţă, constatându-se conflict între ministrul Justiţiei şi preşedinte determinat de refuzului şefului statului de a da curs cererii de revocare a şefei DNA.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șefa Comisiei Europene, după acordul COP29: „UE va continua să îşi concentreze sprijinul asupra celor mai vulnerabili”

CE aprobă schema de ajutoare de stat a României pentru sprijinirea întreprinderilor mari consumatoare de energie

Fostul șef IPJ Cluj a fost trimis în judecată de DNA în dosarul permisului de conducere

Ursula von der Leyen a acordat primul ajutor unui pasager care a suferit o urgenţă medicală în timpul zborului. Șefa CE este medic

Partenerii noștri