Primele amenzi după greva spontană de la metrou. Jandarmii au dat amenzi de 125.000 lei pentru încălcarea măsurilor anti-COVID
Jandarmii bucureşteni au aplicat, vineri, în urma protestului spontan al sindicaliștilor de la metrou, 23 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 125.000 de lei.
„Jandarmeria Capitalei a aplicat, până în prezent, 23 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 125.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind organizarea de adunări publice în spaţii închise, aşa cum este prevăzut în Legea nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, desfăşurarea protestului fără autorizare, faptă prevăzută de Legea nr. 60/1991 şi nerespectarea măsurilor sanitare, cum este prevăzut tot în Legea nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Capitalei, transmite Agerpres.
Vineri după-amiază, circulaţia metroului era încă blocată de protestul spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând pe şine şi împiedicând pornirea trenurilor de pasageri.
Editor : G.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News