Live

Polițistul acuzat de pedofilie | Parchetul Capitalei o contrazice pe Carmen Dan

Data actualizării: Data publicării:

Parchetul Capitalei o contrazice pe Carmen Dan. Procurorii spun că ministrul de Interne a denaturat adevărul când a declarat astăzi că nu au fost făcute cercetări în cazul acuzațiilor de agresiune sexuală la adresa agentului de la Rutieră în anul 2009 și că dosarul s-ar fi prescris.

Carmen Dan, ministrul de Interne: I-am cerut lui Despescu să aibă discuții și cu șeful serviciului Omoruri, pentru modul în care s-au gestionat dosarele din 2009 și până acum. Aflăm acum că cel din 2009 s-a prescris.

Lămuririle au venit de la procurorii Parchetul Capitalei, cei care în cele mai multe dintre cazuri, și în special în cazurile grave, lucrează împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri.

Aceștia au transmis într-un comunicat de presă, un răspuns pentru cele declarate de Carmen Dan, și anume că dosarul din 2009 nu este prescris, se fac cercetări în acest dosar și există bănuieli că agresorul ar fi tot polițistul de la Rutieră. Este vorba despre o fată, elevă în clasa a VIII-a, care a fost urmărită de bărbat și care a fost supusă unor agresiuni sexuale în scara blocului în care locuia.

Acum, Parchetul Capitalei precizează că urmărirea penală a fost începută in rem, adică există infracțiunea, există suspiciuni, iar din informațiile Digi24, există teste ADN care l-ar indica pe Eugen Stan ca agresor.

Procurori spun că nici vorbă ca dosarul din 2009 să se fi prescris, acesta fiind în continuare în cercetare.

În comunicat se mai arată că, în contextul declarațiilor ministrului de Interne Carmen Dan, procurorii consideră „nejustificate opiniile exprimate în spațiul public care denaturează sau ignoră aspecte importante privind cercetările efectuate în cauză”.

COMUNICATUL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI:

„În cursul zilei de 09.01.2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a sesizat Judecătoria Sect. 6 București în vederea luării măsurii arestării preventive a inculpatului S.E., pe o durată de 30 de zile, cercetat pentru trei infracțiuni de agresiune sexuală.

Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, au rezultat următoarele:

- în data de 05.01.2018, în intervalul orar 10:10-10:55, în incinta unui bloc din sectorul 6 – în lift și pe palierul etajului 8 - inculpatul S. E. a pupat-o pe obraji, pe gură și în zona abdominală și i-a pus mâna în zonele intime persoanei vătămate, minoră, în vârstă de 5 ani și l-a pupat pe obraji pe minorul în vârstă de 9 ani.

- în data de 22.10.2012, în jurul orei 14:00, în incinta unui bloc din sectorul 6 – în lift și pe scările care asigură legătura între etajele 4 şi 5 ale imobilului - inculpatul S.E. a pupat-o pe gură și a luat-o în brațe pe persoana vătămată și, profitând de împrejurarea că aceasta era minoră, în vârstă de 7 ani, fiind astfel în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, a determinat-o să-i atingă organul sexual.

În ceea ce privește fapta din data de 05.01.2018, precizăm că în data de 07.01.2018, în jurul orelor 17.00, conducerea Brigăzii Rutiere a anunțat Serviciul Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti cu privire la faptul că un agent de poliție din cadrul brigăzii are semnalmente asemănătoare cu cele ale bărbatului din imaginile puse la dispoziția publicului.

Imediat după primirea acestei informații au fost efectuate verificări cu privire la persoana în cauză.

Totodată, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a autorizat măsuri de supraveghere tehnică a persoanei în cauză. În baza acestor măsuri, agentul de poliție a fost monitorizat în permanență de polițiști specializați din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale - I.G.P.R., până la momentul prezentării acestuia la sediul Serviciului Omoruri în dimineața zilei de 08.01.2018.

Avându-se în vedere actele de urmărire penală efectuate până la momentul respectiv – declarații persoane vătămate, declarații martori, vizionarea înregistrărilor surprinse de camerele de supraveghere video – agentul de poliție a fost pus sub acuzare și audiat în calitate de suspect și apoi inculpat.

În acest context, inculpatului i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii profilului genetic.

În cursul zilei de 08.01.2018, Institutul Național de Criminalistică a efectuat o expertiză prin care a fost stabilit profilul genetic al inculpatului și totodată s-a constatat că acest profil genetic corespunde cu profilul genetic evidențiat în urma expertizării unor probe biologice ridicate cu ocazia cercetării la fața locului cu privire la o faptă de agresiune sexuală comisă la data de 22.10.2012.

Fapta de agresiune sexuală săvârșită la data de 22.10.2012 făcea obiectul unui dosar penal cu autor necunoscut instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București. În acest dosar, începând cu data de 24.10.2012, au fost efectuate numeroase acte de urmărire penală în vederea identificării autorului, după cum urmează:

- au fost vizionate imaginile surprinse de zeci de camere de supraveghere instalate în zona comiterii faptei;

- imaginile care surprindeau deplasarea autorului în zona școlii Sfântul Andrei din sectorul 6, aflată în promixitatea locului săvârșirii faptei, au fost difuzate către mass-media, acestea rulând în repetate rânduri, pe toate posturile de televiziune;

- au fost distribuite fotografii ale autorului la unitățile de poliție din București, în vederea prezentării acestora populației (la nivelul Poliției Capitalei, a fost întocmit și un plan de acțiune care viza securizarea perimetrului instituțiilor de învățământ din București);

- în perioada 2012- 2017 au fost efectuate expertize genetice cu privire la 15 persoane ale căror semnalmente sau profil personal corespundeau cu cele ale autorului faptei (profilul genetic al autorului fiind stabilit în urma expertizării unor probe biologice ridicate cu ocazia cercetării la fața locului cu ocazia comiterii faptei);

- au fost verificate în bazele de date circa 300 de persoane care corespundeau profilului autorului;

- au fost verificate 70 de informații primite de la public sau lucrători de poliție;

- au fost analizate aproximativ 150 de dosare penale cu obiect similar înregistrate la parchetele din Municipiul București (soluționate sau în curs de cercetare); în urma acestei analize a fost identificată o cauză având ca obiect o infracțiune de natură sexuală cu victimă minoră și autor necunoscut. Cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar după efectuarea urmăririi penale împreună cu Serviciul Omoruri, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a unui inculpat în vârstă de 65 de ani (denumit în mass-media ”Spionul pedofil”), care ulterior a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea a șapte infracțiuni de natură sexuală comise față de victime cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani.

În ceea ce privește faptele comise de inculpatul S.E., cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inclusiv cu privire la eventuala implicare a acestuia în fapte similare.

Precizăm faptul că în cauză se desfășoară urmărirea penală și cu privire la o infracțiune de agresiune sexuală comisă în anul 2009 față de o victimă minoră (urmărirea penală fiind începută in rem), faptă pentru care este necesară completarea probatoriului.

În contextul celor menționate, considerăm nejustificate opiniile exprimate în spațiul public care denaturează sau ignoră aspecte importante privind cercetările efectuate în cauză.

Totodată, adresăm mulțumiri persoanelor care au furnizat informații cu privire la potențiali autori ai unor astfel de fapte penale, informații care, în general, sunt utile organelor de urmărire penală în soluționarea unor cauze grave.

De altfel, în ceea ce privește soluționarea unor astfel de cauze grave de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, poate fi menționată trimiterea în judecată a autorilor, în perioada 2014-2017, în opt cauze înregistrate inițial cu autor necunoscut, având ca obiect infracțiuni de omor săvârșite în perioada 1995-2002”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un vietnamez și-a înjunghiat colegul de cămin din Tulcea pentru că făcea karaoke în cameră

Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, suspendat din funcție, nu a participat la audieri după ce a fost citat de procurori

O femeie din Alba a fost înșelată cu 25.000 lei, prin metoda „Accidentul”. Ce recomandări au polițiștii în astfel de situații

27 de percheziții la persoane cercetate pentru proxenetism, trafic de minori și de persoane, în Constanța. Ce au găsit polițiștii

Partenerii noștri