Live

VIDEO. Polițiștii au deschis dosar penal după șicanarea dintre un șofer cu BMW și un vatman STB

Data actualizării: Data publicării:

Polițiștii rutieri au întocmit dosar penal după ce un șofer cu BMW și un vatman din Capitală s-au șicanat în trafic, primul blocând linia de tramvai, iar al doilea intrând cu tramvaiul în mașină. Dosarul penal a fost deschis după ce polițiștii au analizat imaginile din spațiul public.

Polițiștii rutieri s-au sesizat după ce au analizat imaginile în care un șofer și un vatman s-au șicanat în trafic și au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de distrugere. Primul dintre aceștia a blocat linia de tramvai, iar al doilea a intrat cu tramvaiul în autoturism.

„Atragem atenția participanților la trafic sa evite astfel de comportamente care pot conduce la evenimente cu puternic impact negativ, să nu dea curs șicanărilor sau provocărilor efectuate de anumiți conducătorii de vehicule, să manifeste întotdeauna calm și să își respecte partenerii de trafic”, precizează Brigada Rutieră, potrivit Mediafax.

În urma accidentului (produs în zona Piața Chirigiu din Capitală), șoferul a rămas fără permis și a fost amendat cu 2.230 de lei, iar vatmanul este cercetat disciplinar.

Șicanele din trafic au fost filmate cu o cameră montată pe tramvaiul Societății de Transport București (STB).

În imagini se vede cum șoferul unui autoturism de lux frânează brusc în fața tramvaiului și pornește din nou, iar în tot acest timp este claxonat de vatman. În cele din urmă, vatmanul acelerează și întră direct în bara din spate a mașinii.

Citește și Șicane în trafic între un șofer cu BMW și un tramvai. Ce spune directorul STB despre comportamentul vatmanului

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul șef IPJ Cluj a fost trimis în judecată de DNA în dosarul permisului de conducere

Accident mortal în București: O femeie de 52 de ani a murit lovită de o maşină în timp ce traversa strada

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025. Peste 200.000 de bucureșteni nu au instalate încă astfel de aparate

Adolescent de 16 ani, filmat la volanul unei maşini puternice, în judeţul Timiş

Partenerii noștri