Percheziţii la o grupare specializată în proxenetism, cu bordeluri în Marea Britanie
Percheziţii de amploare au avut loc, miercuri dimineață, în șase judeţe din ţară. Vizate sunt 18 oameni bănuiți de proxenetism. Ei ar fi racolat şi obligat mai multe tinere să se prostitueze în Marea Britanie. Percheziţii sunt în acest moment şi pe teritoriul Marii Britanii. Peste 400.000 de lire ar fi obținut aceştia în urma activităţilor ilegale.
Procurorii DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești au efectuat un număr de 15 percheziții domiciliare, pe raza județelor Argeș, Galați, Dolj, Iași, Dâmbovița și Ilfov, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de proxenetism.
„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2015 și până în prezent a fost inițiat și constituit un grup infracțional organizat, format din 18 suspecţi, membrii grupării înfiinţând şi coordonând 10 bordeluri pe teritoriul Marii Britanii, având ca scop racolarea şi exploatarea a mai multor persoane de sex feminin, obținând importante beneficii materiale din această activitate infracțională. Urmare cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că din activitatea infracțională, cei în cauză au obținut peste 400.000 de lire pe care ulterior i-au investit în achiziția de autoturisme, construcția sau renovarea unor imobile și în jocuri de noroc”, afirmă procurorii într-un comunicat.
50 de persoane vor fi aduse pentru audieri la DIICOT Pitești.
Precizările DIICOT:
Acțiunea s-a desfășurat în cooperare cu autoritățile judiciare din Marea Britanie și cu specialiști din cadrul EUROPOL, în baza unui acord comun de anchetă.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate București, Craiova, Iași, Galați, Olt și Dâmbovița.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din Argeș, Brăila, Galați, Giurgiu și Dâmbovița.
Pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News