Live

Parchetul General verifică dosarele penale ale lui Valentin Rîciu

Data actualizării: Data publicării:

Anchetă extinsă în cazul lui Valentin Rîciu, consilierul ministrului de Interne Carmen Dan. Cele trei dosare în care apare numele acestuia vor fi verificate de procurorii de la Parchetul General.

Procurorii Parchetului General au decis să verifice tocmai modul în care și-au făcut treaba procurorii de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 3, unde sunt două dosare pe numele lui Valentin Rîciu, și cei de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 4.

În prezent consilieri al ministstrului de Interne, Carmen Dan, el este cercetat în trei dosare penale pentru abuz în serviciu, înșelăciune și ultraj.

Două dintre dosare au fost deschise în 2016. Într-unul este acuzat că și-a amenințat un coleg pe o rețea de socializare, iar un alt doilea este pentru înșelăciune.

Însă, poate cea mai gravă acuzație care i se aduce este de abuz în serviciu, într-un dosar din 2017. Valentin Rîciu, atunci angajat la Brigada Rutieră, ar fi plecat la mare cu sindicatul pe care îl conducea, în timpul orelor de serviciu și în baza unei semnături false.

Din octombrie 2015 este consilierul ministrului Carmen Dan.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Precizări de la Călin Georgescu după perchezițiile la finanțatorul campaniei sale

DIICOT analizează deschiderea unei anchete în legătură cu campania electorală a lui Călin Georgescu

Parchetul General s-a autosesizat după desecretizarea documentelor din ședința CSAT. A fost deschisă anchetă

Șeful AEP, Toni Greblă, a trimis la Parchet o sesizare privind finanțarea campaniei lui Georgescu. Ce informații au primit procurorii

Partenerii noștri