Live

Noi detalii din dosarul de la Sf. Pantelimon. Una dintre doctorițele arestate era poreclită „doamna cu coasa”

Data actualizării: Data publicării:
Spitalul Sf. Pantelimon din București. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Apar noi detalii din dosarul procurorilor care anchetează morțile pacienților din secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon din București. Una dintre doctorițele acuzate de omor cu premeditare era numită „doamna cu coasa”. Pacienții erau evaluați încă din momentul în care ajungeau în secție și unora li se punea o etichetă simbolică: „de lăsat”.

Potrivit referatului procurorilor, pe baza căruia judecătorii au hotărât arestarea prevenitivă a celor două doctorițe de la ATI, una dintre ele era poreclită „doamna cu coasa”.

Potrivit procurorilor, aceasta a implementat, încă din octombrie-noiembrie 2023, un mecanism de „eficientizare” a activității în secția ATI, prin reducerea dozei de noradrenalină.

Procurorii susțin că acesta era un plan pus la punct, de acolo și acuzațiile de crimă cu premeditare. În referat este explicat și modul în care se desfășurau lucrurile.

„Inculpata a venit pe salonul martorei (una dintre asistente, n.r.) și a modificat rata de noradrenalină pe injectomatul pacientului, de la 15 ml pe ora la 1 ml pe oră și i-a transmis că este „de lăsat”, totodată făcând mențiunea ca martora să treacă în foaia de observație valoarea de 15 ml/oră.

Procurorii au descoperit la audierii inclusiv faptul că doctorii le certau pe asistentele care îi resuscitau pe pacienții care se zbăteau între viață și moarte.

Anchetatorii spun că asistentele știau de practica scăderii de noradrenalină, așa că injectau pe ascuns necesarul, astfel încât să îi mai țină în viață pe pacienți.

Într-o discuție cu un alt medic, una dintre doctorițele arestate spune că injectarea de noradrenalină este în zadar, că nu prelungește viața, ci doar suferința, iar celălalt medic este de acord, și îi spune că numai Dumnezeu decide cât trăiește un om. În același document, procurorii spun că medicii legiști au găsit o legatură între moartea pacienților și scăderea dozei de noradrenalină.

Când a izbugnit scandalul, pe internet a apărut inclusiv o discuție dintre una dintre asistente și fosta directoare de îngrijire medicale, care a fost dată afară după ce a început dosarul, în care vorbesc despre morțile suspecte de la ATI.

Pe de altă parte, Societatea Română de Terapie Intensivă a respins într-un comunicat acuzațiile procurorilor față de cele două doctorițe.

„Din datele puse la dispoziție de Parchet rezultă clar că este vorba despre o cunoaștere incompletă a laturii medicale a cazului și că de fapt era vorba de un pacient profund hipotensiv (TAM 33-45 mm.Hg) cu șoc refractar aflat sub doze mamut de NA (15-20 ml / oră!) la care s-a revenit la o doză recomandată (1 ml/oră). Deci în nici un caz NU poate fi vorba de crimă / omor cu premeditare”, spune SARTI, făcând referire la pacientul de 54 de ani care a murit pe secția de ATI de la Sf. Pantelimon după ce i-ar fi fost scăzută doza de noradrenalină.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Concurență mare la rezidențiat. În ciuda declaratei crize de medici, jumătate dintre candidați vor ajunge șomeri

Cazul băiatului mort la spital. Rafila îi critică pe medici: „Nu există motivații atunci când discutăm despre salvarea unui copil”

10 nou-născuţi au murit într-un incendiu într-un spital din India. Alți 16 sunt în stare critică

O femeie ar fi furat produse medicale dintr-un spital din Capitală. Acestea erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice

Partenerii noștri