Live

Nicușor Constantinescu, condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Digi24

Nicușor Constantinescu, fost președinte al Consiliului Județean Constanța, a fost condamnat, joi, la 10 ani de închisoare cu executare. Decizia ICCJ este definitivă.

Nicușor Constantinescu este acuzat că în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa a autorizat plăţi nelegale şi a prejudiciat instituţia cu peste 30 milioane de lei şi statul cu peste un milion de lei.

Alături de Constantinescu au fost trimise în judecată alte 15 persoane, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa şi două firme.

Magistrații Curții de Apel București l-au condamnat pe fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, în primă instanță, în iulie 2016, la 15 ani de închisoare, decizia fiind ulterior contestată.

În acest dosar, Instanța Supremă a condamnat-o pe Felicia Tăicuțu, fost director general al Direcției Generale Economico - Financiare din cadrul Consiliului Județean Constanța, la 3 ani închisoare cu suspendare.

Titi Cenușă, fost arhitect șef în cadrul Direcției Generale de Urbanism și Lucrări Publice a Consiliului Județean Constanța și Simion Lucian, fost șef al Serviciului Utilități Publice din cadrul Consiliului Județean Constanța, au fost achitați de către magistrați în timp ce Constantin Vlăducă, inginer în cadrul Serviciului Utilități Publice din cadrul Consiliului Județean Constanța, a primit doi ani de închisoare cu suspendare.

George Adrian Gâmbuțeanu, fost director general al Regiei Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, iar Gică Ene, fost inginer silvic în cadrul Regiei Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța, a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare.

Procurorii DNA îl acuză pe Nicușor Constantinescu că, în perioada 2010 – 24.03.2014, alături de R.A.J.D.P. Constanța și Gâmbuțeanu Adrian George au constituit un grup infracțional organizat, la care ulterior au aderat și o parte din restul inculpaților, având ca scop săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor economice ale Consiliului Județean Constanța.

Nicușor Constantinescu și-a îndeplinit, spun procurorii, în mod defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din calitatea de președinte al Consiliului Județean Constanța, determinând un prejudiciu în dauna Consiliului județean Constanța în valoare de 30.782.039 lei.

„La comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a fost ajutat de ceilalți inculpați, cu funcții de conducere în cadrul U.A.T.J. Constanța, care și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, după cum urmează:

- Tăicuțu Felicia, nu a urmărit legalitatea cheltuielilor angajate de la bugetul U.A.T.J., în cadrul programelor arătate, împrejurări care au dus la plata nelegală a sumelor de bani amintite, către R.A.J.D.P. Constanța.

- Cenușă Titi, Simion Lucian și Vlăducă Constantin nu au verificat respectarea și aplicarea corectă a tehnologiilor de execuție, a contractelor și normelor tehnice în vigoare și au admis la plată lucrări corespunzătoare din punct de vedere calitativ și cantitativ.

- Gâmbuțeanu Adrian George a emis facturile care au condus la plata nelegală a sumelor de bani de către U.A.T.J. Constanța către R.A.J.D.P. Constanța. 

- Țițimeaua Ionuț a încălcat dispozițiile legale care interzic plata în avans din fonduri publice pentru achiziția de imobile, prevederile procesului verbal de negociere și a modificat natura actului juridic încheiat cu SC Stop SRL, contribuind astfel la efectuarea de plăți nelegale către societatea comercială amintită.

- Pârvu Tudorel și Gavrilă Dima Bogdan Teoniu i-au ajutat pe inculpații Constantinescu Nicușor Daniel și Tăicuțu Felicia să comită infracțiunea de abuz în serviciu reținută în sarcina lor, prin semnarea unor acte adiționale, în legătură cu contractul de închiriere al celor 11 autoturisme”, arată procurorii, în rechizitoriu.

 

Aceasta este o nouă decizie definitivă de închisoare cu executare pe numele lui Nicușor Constantinescu. El execută deja o pedeapsă de şapte ani şi patru luni de închisoar după contopirea celor două condamnări definitive primite, cea de cinci ani de închisoare în dosarul Centrului Militar Zonal şi cea de cinci ani din dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri (în acest dosar, Radu Mazăre a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare).

El mai are şi alte condamnări în prima instanţă şi alte dosare în care este judecat pe fond. De altfel, în luna mai, fostul baron PSD a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la patru ani de închisoare cu executare în dosarul achiziţiei unui elicopter pentru situaţii de urgenţă, în cadrul unui program transfrontalier. Decizia instanţei nu este definitivă. Pe 15 decembrie 2014, elicopterul s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol din Mamaia, iar cele patru persoane aflate la bord - pilotul Petre Corneliu Cătuneanu, copilotul Ginel Claudiu Crăcănel, medicul Laura Vizireanu şi asistenta medicală Gabriela Camelia Harton - au murit.

Sursa: Digi24, Mediafax

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sentință definitivă în cazul Mario Iorgulescu: noua condamnare este cu cinci ani mai mică decât pedeapsa anulată de Înalta Curte

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat definitiv pentru corupţie şi trafic de influenţă

Cazul uciderii disidentului Gheorghe Ursu poate fi rejudecat. Torționarii acestuia fuseseră achitați

Elena Udrea rămâne după gratii. ÎCCJ a respins cererea fostei ministre de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”

Partenerii noștri