Live

Nicuşor Constantinescu, achitat într-un dosar. Rămâne însă în închisoare

Data publicării:

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu a fost achitat vineri, de Curtea de Apel Bucureşti, într-un dosar privind construirea unui parc eolian, decizia fiind definitivă. El fusese condamnat iniţial în acest dosar la şase ani de închisoare. Constantinescu rămâne în penitenciar deoarece ispăşeşte o condamnare de cinci ani de închisoare, decisă de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul Centrului Militar Zonal.

Curtea de Apel Bucureşti a decis vineri, să admită apelurile formulate de Nicuşor Constantinescu şi de Adrian Gâmbuţeanu, fost director al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, la decizia Tribunalului Bucureşti prin care fuseseră condamnaţi la şase ani de închisoare, respectiv patru ani şi cinci luni de închisoare.

Instanţa a rejudecat cazul, constatând că legea penală mai favorabilă pentru cei doi este vechiul Cod Penal şi hotărând achitarea acestora. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.

Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în acest dosar fiind acuzat că a împiedicat  controale ale Curţii de Conturi şi a creat un prejudiciu de 30 de milioane de euro, prin faptul că nu a emis sau prelungit autorizaţii de construire a unor centrale eoliene în judeţ. 

Mai mult,  în perioada 2011 - 2013, Nicuşor Constantinescu, a refuzat în mod repetat să pună la dispoziţia auditorilor Curţii de Conturi documentele şi informaţiile solicitate, împiedicând astfel efectuarea a trei controale incluse în programul de activitate al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, au susţinut procurorii.

Nicuşor Constantinescu rămâne în penitenciar deoarece ispăşeşte o condamnare de cinci ani de închisoare în dosarul Centrului Militar Zonal, aceasta fiind decisă de Curtea de Apel Constanţa în iunie 2016.

Într-un alt dosar, Nicuşor Constantinescu a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, la 15 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, pentru că ar fi plătit 30 de milioane de lei din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa pentru plantarea de perdele forestiere şi pentru alte proiecte care nu s-au realizat. Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă şi a fost contestată la instanţa supremă.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa a primit anul trecut o condamnare de trei ani cu suspendare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Mamaia, dosar în care fusese judecat din noiembrie 2008 împreună cu fostul primar al Constanţei Radu Mazăre şi cu mai mulţi angajaţi din Primărie, decizia nefiind definitivă.

Tot pentru abuz în serviciu este judecat Nicuşor Constantinescu de Tribunalul Constanţa, din vara anului trecut, pentru achiziţionarea şi întreţinerea elicopterului care ulterior s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol din Mamaia.

Într-un alt dosar, în 25 noiembrie 2016, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, care îl acuză de abuz în serviciu, după ce ar fi efectuat plăţi nelegale de peste 11,6 milioane de lei pentru realizarea de lucrări de cadastrare, majoritatea fictive, a drumurilor judeţene şi comunale din Constanţa, fraudând bugetul local cu peste 11 milioane de lei. 

De asemenea, el este cercetat în alte trei dosare distincte, două fiind legate de proiecte desfăşurate de Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, iar celălalt de faptul că ar fi plătit în mod nelegal către o firmă de publicitate peste 400.000 de lei. Totodată, într-un alt dosar instrumentat tot de procurorii DNA, Constantinescu este acuzat că a acordat, prin intermediul unei hotărâri de Consiliu Judeţean, subvenţii Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri, sub pretextul acoperirii deficitelor regiei, deşi aceasta avusese profit, fiind astfel înregistrată o pagubă la bugetul judeţului Constanţa de aproape 22 milioane lei.

Autor:

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicuşor Constantinescu, patru ani de închisoare în dosarul elicopterului SMURD prăbușit în lacul Siutghiol

Un nou dosar penal pe numele lui Nicușor Constantinescu

Reacția lui Nicușor Constantinescu la condamnarea de 10 ani de închisoare

Nicușor Constantinescu, condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare

Partenerii noștri