Mureş: Judecătorii şi procurorii au protestat faţă de lipsa de transparenţă în care a fost adoptată OUG 7/2019
Peste 50 de judecători şi procurori de la instanţele şi parchetele din judeţul Mureş au protestat, marţi, în faţa Palatului de Justiţie din Târgu Mureş, cu privire la modul în care a fost adoptată OUG 7/2019, prin care s-au modificat legile Justiţiei.
"Este un protest organizat la iniţiativa mai multor judecători şi procurori din cadrul instanţelor din judeţul Mureş faţă de adoptarea OUG 7/2019, care a provocat nelinişte şi în rândul nostru, nelinişte legată de independenţa autorităţii judecătoreşti. Susţinem şi noi evident toate demersurile pe care Consiliul Superior al Magistraturii urmează să le demareze pentru abrogarea tuturor dispoziţiilor acestei ordonanţe, care exced solicitărilor CSM cu privire la admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii şi promovarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Vom continua cu acţiuni până la sfârşitul acestei săptămâni, urmând ca vineri să ne hotărâm ce măsuri de proteste adoptăm pentru săptămâna care urmează. Vom discuta în ce măsură protestele noastre de săptămâna viitoare va afecta sau nu activitatea în sine", a declarat preşedintele Judecătoriei Târgu Mureş, judecătoarea Simona Aldea.
La protestul de la Târgu Mureş au participat peste 50 de judecători şi procurori de la Tribunalul Specializat Târgu Mureş, Judecătoria Târgu Mureş, Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduş, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târnăveni, Curtea de Apel Târgu Mureş, Tribunalul Mureş, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş şi o serie de auditori de justiţie, cursanţi ai Institutului Naţional al Magistraturii.
"Prin această manifestare ne raliem poziţiei procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, domnul Augustin Lazăr, secţiei de procurori, şi colegilor noştri judecători care cu toţii suntem într-o poziţie de dezavuarea a poziţiei guvernanţilor noştri, care, după cum se observă, conduc un atac susţinut împotriva intereselor justiţiei şi care se răsfrâng asupra intereselor fiecărui cetăţean. Ca atare, protestul procurorilor îmbracă şi o formă de manifestarea concretă, în sensul că începând de astăzi până vineri, Parchetul de la lângă Tribunalul Mureş şi-a suspendat activitatea. Cauzele considerate urgente - cauze cu arestaţi sau alte cauze din instanţe, din activitatea judiciară, care reprezintă celeritate - acestea vor fi în continuare de colegii procurori, pentru a nu impieta asupra intereselor primordiale ale minorilor sau a celor aflaţi în arest preventiv. Acestui tip de protest s-au alăturat şi parchetele de pe lângă Judecătoriile Târnăveni, Luduş şi Târgu Mureş (...) Colegii mei procurori nu sunt de acord cu actele normative care au fost scoase peste noapte şi nu au fost supuse dezbaterii celor căror li se adresează", a declarat prim-procurorul adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, Raluca Moisoiu.
Protestatarii au arătat că speră într-un "moment de înţelepciune" din partea guvernanţilor, întrucât este nevoie de încredere în actul de justiţie, în autorităţile de conducere din domeniul judiciar şi că acestea nu pot avea loc printr-o legislaţie haotică, care apare peste noapte.
Judecătorii din cadrul Judecătoriei Târgu Mureş, întruniţi în Adunarea Generală, au decis, marţi, cu unanimitate de voturi, exprimarea publică a dezacordului cu privire la "modul lipsit de transparenţă în care a fost adoptată OUG 7/2019", dar şi cu privire la efectele pe care acest act normativ le-ar putea avea asupra actului de justiţie şi asupra cetăţenilor României.
Cu o zi înainte, Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş au hotărât suspendarea activităţii începând din 26 februarie până în data de 1 martie, după ce au analizat principalele modificări aduse legilor Justiţiei prin OUG 7/2019.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News