Mircea Sandu a fost trimis în judecată pentru luare de mită
Mircea Sandu, fost președinte al Federației Române de Fotbal, a fost trimis marți în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită. Alături de acesta a fost trimisă în judecată și Elisabeta Sandu, soția fostului președinte FRF.
Procurorii DNA îi acuză pe Mircea Sandu de luare de mită, iar pe soția acestuia, Elisabeta Sandu, de complicitate la luare de mită.
„La data de 2 octombrie 2009, inculpatul Sandu Mircea, în calitate de președinte al Federației Române de Fotbal, beneficiind de ajutorul soției sale Sandu Elisabeta, a primit cu titlu de mită, suma de 724.000 lei, de la două persoane fizice, una fiind reprezentanta unei societăți de avocatură. Banii respectivi au fost primiți de inculpat pentru ca Federația Română de Fotbal să încheie cu societatea de avocatură două contracte de asistență juridică, aspect materializat prin semnarea celor două documente la data de 20 octombrie 2009. În baza acestor contracte, în cursul anului 2011, societatea de avocatură a obținut de la Federația Română de Fotbal suma de 11.705.626 lei”, arată DNA în rechizitoriu.
Procurorii menționează că au dispus sechestru asupra unor bunuri imobile ce aparțin celor doi inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News