Live

Medicul care spunea că nu urcă în sala de operaţii pentru o mită de doar 200 de lei, condamnat cu suspendare

Data publicării:
Sală de operații. Imagine cu caracter ilustrativ. FOTO: Getty Images

Colonelul Radu Viorel Vrăcioiu, medic primar ORL la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din Bucureşti, a fost condamnat definitiv de Curtea Militară de Apel Bucureşti la 2 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare cu suspendare, într-un dosar în care era acuzat de luare de mită şi instigare la luare de mită.

Medicul a devenit celebru după ce i-a reproşat unei paciente că i-a dat o sumă prea mică de bani pentru o intervenţie chirurgicală, spunându-i că pentru 200 de lei nici nu urcă în sala de operaţii, scrie Agerpres.

Curtea Militară de Apel Bucureşti a respins apelul lui Radu Viorel Vrăcioiu şi a menţinut pedeapsa aplicată în iulie 2021 de Tribunalul Militar Bucureşti, decizia fiind definitivă.

Judecătorii au stabilit ca Radu Viorel Vrăcioiu să stea sub supraveghere 3 ani, perioadă în care este obligat să frecventeze un program de reintegrare socială şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la una dintre următoarele două entităţi: Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 Bucureşti sau Direcţia Generală şi Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 Bucureşti.

De asemenea, colonelul nu poate exercita funcţia de medic în sistemul public de sănătate pe o durată de 2 ani.

Trimis în judecată pentru luare de mită

Colonelul Radu Viorel Vrăcioiu a fost trimis în judecată de DNA în martie 2019, pentru luare de mită (două fapte) şi instigare la dare de mită.

Pe 29 noiembrie 2018, medicul a fost prins în flagrant de procurorii DNA în timp ce lua mită 500 de lei de la un bărbat în legătură cu efectuarea unei intervenţii chirurgicale pentru soţia sa.

Medicul a fost denunţat la DNA, după ce acesta i-a reproşat cu două zile în urmă pacientei, înainte de efectuarea operaţiei, faptul că este prea mică suma de 200 lei pe care aceasta intenţiona să i-o dea, spunându-i că pentru aceşti bani nici nu ar fi urcat din cabinet până la sala de operaţii.

În aceeaşi zi, Radu Viorel Vrăcioiu a determinat-o pe pacientă să-i ofere şi medicului anestezist suma de 150 lei, lucru pe care aceasta l-a şi făcut. A intrat în salon şi, deoarece nu-i ajungeau banii, a împrumutat de la o colegă de salon 100 lei, după care a remis întreaga sumă cerută medicului pentru a fi înmânată mai departe anestezistului.

Procurorii nu au putut stabili dacă cei 150 lei au ajuns într-un final la medicul anestezist.

Anchetatorii au mai stabilit că, pe data de 28 noiembrie 2018, pentru o intervenţie medicală asemănătoare, Radu Viorel Vrăcioiu a primit de la o altă pacientă suma de 500 lei.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Al doilea bogătaș al Indiei, inculpat în SUA pentru fraudă și o mită de 250 de milioane de dolari

Un șofer de TIR beat a încercat să scape de dosar penal cu mită. Cât a oferit polițiștilor

Judecătorii din Iași au eliminat toate înregistrările DNA din dosarul lui Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită. Ce urmează

Cinci polițiști, plasaţi sub control judiciar. Ei sunt suspectaţi de luare de mită şi fals intelectural

Partenerii noștri