Live

Magistrații spun că vor reformă, dar nu oricum. Prodecan: Când te trezești după 20 de ani că trebuie să mai stai 20 nu e un beneficiu

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Getty Images

Președintele Asociației Magistraților din România susține că judecătorii și procurorii primesc pensii de serviciu, nu speciale, și că ele reprezintă doar 2% din pensiile de serviciu și cele speciale care se plătesc în România La rândul lui, prodecanul Facultății de Drept din București a declarat că magistrații nu pot intra in sistem unde sunt niște reguli și să afle după aceea că regulile se schimbă. "Când te trezești după 15 – 20 de ani de activitate că nu te mai poți pensiona când credeai și că trebuie să mai stai 20 de ani, nu știu cât de mult e un beneficiu adus sistemului de justiție", a spus el.

Andreea Ciucă, președintele Asociației Magistraților din România, a declarat la Digi24 că judecătorii și procurorii nu au pensii speciale, ci pensii de serviciu, care nu sunt cerute de ei, nu sunt o invenție românească, și că ele reprezintă o compensare pentru situațiile din întreaga carieră care includ și interdicții și incompatibilități.

"Ideea acestor proteste nu e pentru că nu dorim să pierdem niciun privilegiu sau că nu vrem să avem dialog, am cerut dialog în mod repetat, am cerut prezența în comisii, în Parlament, nu înseamnă că nu vrem reforma pensiilor de serviciu. Nouă ni s-a întors mereu spatele.

Problema principala a reformei e că justiția lucrează la sistem de avarie la nivel de resurse umane, vom ajunge să dilatăm termenele de judecată din cauza resurselor umane.

La un moment dat a fost ideea că aceste pensii speciale lezează foarte tare bugetul, dar pensiile de serviciu ale judecătorilor reprezintă doar 2% din pensiile de serviciu și cele speciale care se plătesc în România", a declarat Andreea Ciucă.

Paul Pop, prodecan al Facultății de Drept din București, a declarat la Digi24 că toată lumea din magistratură a înțeles că e nevoie de reformă, dar că regulile nu se pot schimba în timpul jocului.

"Modificările legislative trebuie să aibă grad de previzibilitate pentru magistrați.

Drepturile câștigate la momentul când devii magistrat sunt intangibile. Când alegi profesia trebuie să știi foarte bine care e previzibilitatea carierei tale, cum poți să promovezi, care e vârstă de pensionare, care sunt beneficiile salariale.

Când te trezești după 15 – 20 de ani de activitate că nu te mai poți pensiona când credeai și că trebuie să mai stai 20 de ani, nu știu cât de mult e un beneficiu adus sistemului de justiție.

Pensia de serviciu e un beneficiu și o compensare pentru interdicții și incompatibilitățile din statutul judecătorilor și procurilor, de care nu vorbește nimeni. Magistrații beneficiază exclusiv de salariu și de pensie", a declarat Paul Pop.

 

 

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tensiuni în coaliție. Ședința de guvern se amână din cauza impozitului pe pensiile militarilor

Cea mai mare pensie specială din România depășește 25.000 lei. Numărul pensionarilor de lux e în creștere

Proiect de lege: Poliţiştii și alți funcționari publici condamnaţi penal ar putea rămâne fără drept la pensii speciale

Klaus Iohannis a semnat decretul, iar judecătorul Cristi Danileţ a devenit oficial pensionar la 48 de ani

Partenerii noștri