Iulian Dumitrescu a contestat controlul judiciar și sechestrul pe avere. Decizia va fi luată de judecătorii de la Tribunalul București
Iulian Dumitrescu, cercetat de DNA pentru corupție, cere instanței ridicarea controlului judiciar și a sechestrului pe avere. El a fost joi Tribunalul Bucureşti, unde s-a judecat contestaţia sa faţă de măsura controlului judiciar decisă în dosarul în care este acuzat de luare de mită.
Primarul din Târgu Mureș a fost reținut de procurorii DNA
Bărbat de 23 de ani, sub control judiciar la cinci luni după plângerea unei tinere care îl acuză că a abuzat-o sexual în București
Mario Iorgulescu cere o nouă expertiză în Italia. Este dispus să plătească deplasarea specialiștilor din România
Percheziții DNA la Casa de comerţ Unirea
Momentul în care adolescenta de 16 ani a făcut zob mai multe mașini parcate, în timp ce era urmărită de polițiști
Ginerele lui Nicolae Ceauşescu cere rejudecarea procesului dictatorului
Vameși reținuți pentru mită în portul Constanța
Un comisar de poliție a fost prins în flagrant luând „taxă de protecție” de la patronul unui restaurant
Primarul din Lehliu Gară, audiat la DNA
ACTUALIZARE 10.50 Iulian Dumitrescu a ieșit de la Tribunalul București, dar a refuzat să facă declarații.
Știrea inițială:
ACTUALIZARE 09.10 Avocatul lui Iulian Dumitrescu, Cristian Ene, a declarat la sosirea la tribunal că a fost contestată măsura controlului judiciar pentru ca judecătorul să stabilească dacă aceasta este justificată.
Știrea inițială
El află astăzi dacă magistrații Tribunalului București îi revocă măsura controlului judiciar.
Iulian Dumitrescu a contestat controlul judiciar impus de instanță, măsură care îi interzice să exercite funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova. De asemenea, el a contestat și sechestrul pus pe averea sa.
Tot azi, el trebuie să meargă și la poliție, obligație impusă prin controlul judiciar.
În perioada controlului judiciar, el nu are voie să își exercite funcția de președinte la Consiliul Județean Prahova. Dacă va avea câștig de cauză la Tribunalul București, el s-ar putea întoarce în fruntea CJ Prahova.
În acest dosar, joia trecută au fost efectuate percheziţii la domiciliul preşedintelui CJ Prahova, dar şi la mai mulţi membri ai familiei, printre care şi la sora acestuia, precum şi la sediul CJ şi la sediul operatorului de apă Hidro Prahova. Potrivit DNA, cercetările vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2020 - prezent, a unor infracţiuni de corupţie şi fals, de către funcţionari publici în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.
După ce a fost pus sub control judiciar, el și-a dat demisia din toate funcțiile din PNL. Iulian Dumitrescu era prim-vicepreședințe al partidului.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News