Live

Inspecția Judiciară a descins la Parchetul General cu câteva ore înainte de audierea lui Liviu Dragnea - presă

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Doi inspectori de la Inspecția Judiciară au descins vineri dimineața la secția Parchetelor Militare din cadrul Pachetului General, solicitând procurorilor tot dosarul penal care vizează violențele comise de jandarmi împotriva manifestanților la mitingul din 10 august, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul acestui corp judiciar. Verificarea intempestivă a avut loc cu câteva ore înainte de audierea liderului PSD, Liviu Dragnea, în dosarul violențelor din 10 august în calitate de martor, precizează G4Media, care apreciază că este vorba despre un „act grav de intimidare”.

„Pretextul a fost să-l audieze pe procurorul Corbu și să ia actele din dosarul violențelor din 10 august făcut de procurorul Bogdan Pârlog ca să-i verifice activitatea, însă inspecttorii de la IJ au luat la studiat tot dosarul. Nu doar li s-au comunicat actele procurorului Pârlog, dar li s-a predat tot dosarul să-l vadă câteva ore. Insistau sa li se pună la dispoziție toate documentele, să vadă unde s-a ajuns cu ancheta. Vizita a fost una neanunțată. Așa că au putut să-l liniștească cât de cât pe Dragnea. înainte de audierea lui la Parchet”, au declarat pentru G4Media.ro sursele din cadrul Inspecției Judiciare.

Solicitat să comenteze aceste informații, purtătorul de cuvânt al Inspectiei Judiciare, Alin Alexandru, a declarat pentru G4Media că  „lucrările Inspecției Judiciare au caracter confidențial”.

Potrivit unor experți în drept penal consultați de G4Media.ro, Inspecția nu avea nicio competență să verifice o lucrare de urmărire penală în curs.

Inspecţia Judiciară a cerut pe 27 august sancţionarea procurorului militar Bogdan Pârlog, cel care a fost în Piaţa Victoriei în ziua protestului şi a compus raportul pe baza căruia a fost întocmit dosarul penal care vizează reprimarea violentă a manifestaţiei. Inspecţia Judiciară susţine că procurorul a denigrat o parte din membrii secţiei de judecători din CSM într-un articol publicat în ianuarie 2018.

Citiți și: C. T. Popescu: Dragnea a fost pus în faţa a două situaţii în premieră. Aşa că, pe faţa lui, s-a citit acum ura sinceră

Dragnea vrea ca Inspecția Judiciară să constate că DNA a folosit protocolul cu SRI în toate dosarele lui (Centrul pentru Investigații Media)

Inspecţia Judiciară a trimis la CSM nume grele din magistratură. Cele mai multe acţiuni au fost respinse

Kovesi, cercetată disciplinar de Inspecţia Judiciară într-un al patrulea dosar

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Precizări de la Călin Georgescu după perchezițiile la finanțatorul campaniei sale

DIICOT analizează deschiderea unei anchete în legătură cu campania electorală a lui Călin Georgescu

Parchetul General s-a autosesizat după desecretizarea documentelor din ședința CSAT. A fost deschisă anchetă

Șeful AEP, Toni Greblă, a trimis la Parchet o sesizare privind finanțarea campaniei lui Georgescu. Ce informații au primit procurorii

Partenerii noștri