Live

Închisoare acasă sau în weekend. C.T. Popescu, ironic: „E inuman, nici Ceaușescu nu lua duminica”

Data actualizării: Data publicării:

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat ironic amendamentele depuse de mai mulți parlamentari PSD la o lege privind executarea pedepselor, amendamente care le-ar permite și persoanelor condamnate la mai puțin de 5 ani de închisoare, inclusiv pentru corupție, să facă detenție la domiciliu sau doar în weekend:

Cristian Tudor Popescu: „Cred că cetățenii de rând nu sunt așa de preocupați ca noi de toată forfota asta cu legile justiției, cu protocoalele secrete. Cred că sunt foarte ocupați cu prețurile în clipa de față, cu inflația care crește constant, cu faptul că unii iau bani înainte de Paști și alții nu.

Legile justiției – mie mi se par de o cruzime fără precedent. De pildă să-i pui pe oamenii ăștia care au făcut și ei o corupție, până la 5 ani, să-i ții acasă? Adică detenție la domiciliu? Mi se pare inuman. Să-i aduci în weekend, să își facă pușcăria sâmbăta și duminica în niște centre speciale de reeducare unde li se va citi din cărticica lui Dragnea – așa cum a fost o cărticică a lui Mao, o să avem și o cărticică a lui Dragnea în curând – e crud. Nici Ceaușescu nu lua duminica. Se lucra sâmbăta în ceaușism, dar duminica nu. Vor să-i ducă pe oamenii ăștia să facă pușcărie duminica, ede o cruzime fără precedent.

Nu știu cum de nu s-au gândit, e posibil ca în detenția la domiciliu să intervină niște condiții grele de detenție: li se sparge o țeavă, o conductă de apă, se oprește curentul, se opresc gazele, se întâmplă. Și atunci trebuia să prevadă și pentru asta, pentru condiții grele de detenție un 10-15 mii de euro la sfârșitul anilor pe care îi stau acasă.

Dl acesta, nici măcar Mitralieră nu-mi vine să-i spun, mitralieră e un cuvânt nobil, dl Păcănea i-aș spune – păcănele, singular păcănea. Spune să se rejudece toate procesele din 2009 încoace. Din nou, e inuman. De ce să se rejudece? Să-i declare pe toți nevinovați pentru că s-au găsit protocoalele astea acum, să-i declare pe toți nevinovați, să le dea și niște despăgubiri bunișoare pentru suferințele îndurate, să-i cheme pe Bica din Costa Rica, și pe Udrea, pe Mazăre din Madagascar, pe Ghiță din Serbia, unde săracii sunt surghiuniți, aidoma disidenților de pe vremea lui Ceaușescu, care însă nu sufereau atât de mult pe cât suferă ei astăzi.”

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zilele de 6 şi 7 ianuarie ar putea deveni sărbători legale în care nu se lucrează

CTP: Mulți dintre românii plecați în SUA sunt trumpiști, de un conservatorism feroce, vor arme de foc

CTP: Dumnezeu îmbătrânește, nu mai vede și nu mai aude bine

CTP: Partidul unic de la putere dorește să aibă serviciile în mână. Scopul acestor texte este să redea SRI-ului funcția Securității

Partenerii noștri