Live

Începe primul proces pe clima din România. Activiștii români, susținuți de fundația care a câștigat primul proces similar din Europa

Data actualizării: Data publicării:
Nivel alarmant al poluării în marile orașe. FOTO: Profimedia Images

Primul proces pe clima din România, deschis de Asociaţia Declic, a început la Cluj, fiind susţinut şi de alte organizaţii de mediu, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei 2Celsius.

Curtea de Apel Cluj a decis, pe data de 10 aprilie 2023, să respingă excepţiile ministerelor care ar fi blocat procesul şi a dispus, astfel, începerea judecăţii pe fond. Astfel, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii de interes a Declic şi excepţia prematurităţii solicitării amendării instituţiilor. Aceste excepţii fuseseră ridicate de instituţiile chemate în instanţă, respectiv Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Energiei.

"Mai mult, Fundaţia Urgenda, care a câştigat primul proces din Europa privind schimbările climatice, intervine în procesul din România deschis de Asociaţia Declic. The Climate Litigation Network (CLN), parte a Fundaţiei Urgenda, a transmis o scrisoare Curţii de Apel Cluj, prin care susţine procesul Declic şi aduce în atenţia magistraţilor jurisprudenţa tribunalelor din mai multe ţări europene. Fundaţia Urgenda a câştigat primul caz istoric din Europa privind schimbările climatice, împotriva Statului Olandez. De altfel, primul proces pe climă deschis în România de Asociaţia Declic este susţinut de mai multe organizaţii de mediu, care au intervenit ca părţi în proces. Este vorba despre Bankwatch România şi 2Celsius", notează sursa citată, potrivit Agerpres.

Următorul termen al procesului deschis de Asociaţia Declic va fi pe 22 mai 2023.

În 2015, Fundaţia Urgenda a câştigat un caz istoric privind schimbările climatice împotriva statului olandez, pe baza obligaţiilor din dreptul civil şi din dreptul internaţional al drepturilor omului.

"Tribunalul de district din Haga a obligat Statul să reducă semnificativ emisiile sale de gaze cu efect de seră (GES) până în 2020, având în vedere prejudiciul creat de schimbările climatice. Aceasta a fost prima dată când un tribunal a obligat un guvern să reducă emisiile sale naţionale de GES cu o valoare minimă absolută. Decizia a fost în cele din urmă confirmată de Curtea Supremă a Olandei în 2019", se menţionează în informarea 2Celsius.

Preşedintele asociaţiei de profil, Raul Cazan, consideră că, în ultimele decenii, România a devenit cimitirul vehiculelor second-hand ale căror importuri au fost încurajate total de politicile fiscale şi programele guvernamentale. "Ca rezultat, emisiile României din transport cresc, spre deosebire de alte sectoare ale economiei. Această acţiune reprezentativă în instanţă este ultima soluţie a societăţii civile, dovadă că advocacy-ul nostru pentru acţiunea climatică s-a lovit de zidul unei politici iresponsabile", a declarat Cazan.

"A venit vremea să analizăm atent cine poartă de fapt răspunderea pentru criza climatică în care ne aflăm. România este pe un ruşinos loc 3 din coadă într-un clasament la nivelul UE privind capacitatea instalată de energie solară şi eoliană pe cap de locuitor, în ciuda potenţialului semnificativ. Practic, între 2016 şi 2021 nu s-a pus în funcţiune nicio nouă capacitate bazată pe aceste surse. Guvernul României, în loc să accelereze aceste soluţii, a oferit ani la rând cecuri în alb marilor poluatori, majoritatea companii de stat, scoţând în evidenţă mai degrabă responsabilitatea individuală a cetăţenilor. Suntem încrezători că acest proces va reechilibra balanţa", a afirmat, la rândul său, Ioana Ciută, preşedintele Bankwatch România.

Comunitatea Declic le cere judecătorilor să oblige Guvernul să ia acţiuni concrete pentru combaterea schimbărilor climatice. Mai mult, reprezentanţii Declic solicită în instanţă amendarea premierului Nicolae Ciucă, a ministrului Energiei, Virgil Popescu, şi a ministrului Mediului, Tanczos Barna, pentru fiecare zi în care amână măsurile.

"Solicităm Curţii de Apel Cluj să oblige Guvernul României să îşi asume obiective mult mai ambiţioase de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2030 şi de atingere a neutralităţii climatice până în anul 2050, inclusiv prin creşterea ponderii regenerabilelor în consumul final de energie şi a eficienţei energetice. Considerăm că actualele obiective sunt insuficiente, ele încălcând astfel obligaţiile juridice asumate prin Constituţie, Acordul de la Paris şi Legea europeană a climei", a declarat Roxana Mândruţiu, avocatul coordonator al echipei de avocaţi redactori ai acţiunii, din cadrul firmei de avocatura Revnic, Cristian şi Asociaţii.

Pe acest subiect, Declic a invocat, în acţiunea de la Curtea de Apel Cluj, faptul că inactivitatea Guvernului afectează "dreptul la viaţă şi dreptul la viaţă privată, dreptul de proprietate, dreptul la un trai decent, dreptul la un mediu sănătos şi durabil, precum şi dreptul la un viitor demn al generaţiilor viitoare". "Statul are obligaţia de a lua măsuri pentru a asigura un viitor sănătos şi durabil pentru toţi cetăţenii", se arată în acţiunea depusă la Curtea de Apel Cluj. 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce va face Gisele Pelicot după procesul care a șocat lumea: „Am supraviețuit zilei de 2 noiembrie, pot supraviețui oricărui lucru”

Cinci întrebări care au rămas fără răspuns în urma procesului Pelicot

Donald Trump nu scapă de condamnare în cazul Stormy Daniels, apelul său a fost respins. Cum explică judecătorul decizia

Planeta se încălzește mai repede decât era așteptat. Ce este efectul albedo și ce rol au norii

Partenerii noștri