Live

În ce condiții ar putea fi anulate amenzile uriașe date în baza ordonanțelor militare

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / George Călin

Amenzile pentru încălcarea ordonanțelor militare sunt mult prea mari raportat la câștigul populației, iar dacă CCR va da dreptate Avocatului Poporului din acest punct de vedere se va deschide calea ca aceste sancțiuni să fie anulate, a declarat la Digi24 fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean.

"S-a exagerat, este specific românesc, s-a sărit calul.

Sunt mult prea mari amenzile raportat la câștigul populației, nu cred că populația va putea să le plătească.

De unde bani, mai ales în perioada de criză!

Pe o parte statul le dă bani oamenilor ca să poată supraviețui, prin șomaj tehnic, pe de alta, le dă amenzi de nu se pot încadra în niciun fel să le plătească.

Probabil că de data asta CCR va fi de acord cu Avocatul Poporului și atunci mă întreb cine va mai plăti aceste amenzi.

Dacă obiecțiile privind amenzile vor fi declarate de CCR neconstituționale, toate amenzile care se aplică vor fi anulate, pentru că vor fi date în baza unei legi declarate neconstituționale.

Pentru asta, cine primește amenzi va trebui să le conteste în justiție dacă crede că nu au fost corect aplicate", a explicat Augustin Zegrean.

Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională mai multe prevederi din OUG 1/1999, care reglementează instituirea stării de urgență.

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 9, art. 14 lit. c1) – f) și art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, în ansamblul său, a anunțat joi instituția într-un comunicat de presă.

Art 28
(1) Nerespectarea prevederilor art. 9 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 10.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice.

Avocatul Poporului apreciază că art. 28 din OUG nr. 1/1999 este formulat într-un mod atât de general, încât normele legale sunt lipsite total de previzibilitate și claritate, ceea ce determină imposibilitatea destinatarului legii, și anume, persoana care ar încălca prevederile art. 9 din OUG nr. 1/1999, de a-și stabili conduita de urmat, în lipsa unei descrieri riguroase a unei fapte contravenționale.

Argumentația Avocatului Poporului AICI

redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Elon Musk a comentat anularea alegerilor din România. Ce spune miliardarul despe decizia CCR de reluare a scrutinului

CCR a decis că impozitarea progresivă a părţii necontributive din pensii, inclusiv a pensiilor militare, este neconstituțională

Alertă majoră într-o țară din Asia Centrală după ce 20 de persoane au fost ucise cu brutalitate. „Implicăm toate forțele”

Partenerii noștri