Grefierii, înainte de discuțiile cu Orban: Se poate ajunge la închiderea instanțelor și parchetelor
Grefierii spun că se poate ajunge la închiderea totală a instanțelor și parchetelor, în cazul în care discuția de marți cu Ludovic Orban despre modificarea pensiilor de serviciu nu va avea rezultate. Angajații sunt dispuși să ajungă la un compromis, dacă dialogul cu premierul va fi constructiv.
„Elementul declanșator al protestelor și principalul motiv pentru care ne aflăm astăzi (marți, n.r.) aici reprezintă intenția legislativului de a abroga dispozițiile privind pensia de serviciu de care beneficiază personalul auxiliar. Printre revendicări (...) vom ridica și problemele ce țin de salarizare, pentru că avem probleme de salarizare nerezolvate de mai bine de 10 ani. Profităm de această întâlnire în speranța că vom găsi acel partener de dialog”, a declarat Cătălin Trăistaru, înainte de întâlnirea cu Ludovic Orban.
Președintele Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial a adăugat că, începând de marți, grefierii nu vor efectua niciun fel de activitate specifică funcției, iar în funcție de discuțiile cu premierul Orban și în funcție de votul privind pensiile de serviciu, în Adunarea Generală vor avea loc discuții pentru a decide cu privire la alte forme de protest.
„Se poate ajunge la închiderea totală a instanțelor și a parchetelor - declanșarea grevei. (...) Nu am avut niciun fel de dialog până astăzi. În speranța că dialogul va fi constructiv, există posibilitatea să găsim o cale de rezolvare a lor. Suntem conștienți că nu se pot rezolva mâine. Deși s-ar putea, dacă ar exista intenție din partea dumnealui (Orban, n.r.)”, a mai spus Trăistaru.
În România sunt aproximativ 8.000 de grefieri, iar dintre aceștia, 6.000 protestează.
Redactare G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News