Fostul șef IPJ Cluj a fost trimis în judecată de DNA în dosarul permisului de conducere
Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe fostul șef al Inspectoratului de Poliţie Județean Cluj, Mihai Rus, și mai mulți polițiști din cadrul aceleiași structuri, într-un dosar în care sunt acuzați că au încercat să-l protejeze pe fostul șef al instituției de ridicarea permisului de conducere.
DNA a comunicat joi acuzațiile care sunt aduse inclulpaților.
Mihai Rus, fostul șef IPJ Cluj, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată și fals în declarații.
Ciprian Neag, adjunctul șefului IPJ Cluj, este acuzat de săvârșirea infracțiunii de omisiunea sesizării
Mircea Rotar, șeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Cluj, este acuzat complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, complicitate la fals în declarații și omisiunea sesizării.
Ioan-Raul Pașca, agent principal de poliție în cadrul IPJ Cluj, este acuzat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.
Cătălin-Claudiu Mureșan, agent principal de poliție în cadrul IPJ Cluj, este acuzat de săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Acuzațiile DNA
Potrivit procurorilor, în data de 29 aprilie 2024, „inculpatul Rus Mihai, în calitatea menționată mai sus, ar fi fost oprit pe raza municipiului Cluj-Napoca de un echipaj de poliţie din care făceau parte și inculpații Mureşan Cătălin-Claudiu și Paşca Ioan-Raul, acesta fiind surprins de aparatul radar, conducând autoturismul personal cu o viteză de 110 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză maximă era de 50 km/h. În acest context, inculpatul Rus Mihai împreună cu ceilalți polițiști cercetați în prezenta cauză ar fi stabilit o modalitate prin care conducătorului auto să nu i se aplice sancțiunea contravențională prevăzută de lege şi să nu i se suspende dreptul de conducere potrivit dispozițiilor legale”.
Procurorii arată că șeful IPJ Cluj ar fi trecut în declarația dată că nu el se afla la volan când a fost oprită mașina, ci altcineva.
„În urma discuțiilor purtate s-ar fi hotărât ca inculpatul Rus Mihai să comunice numele unei alte persoane care ar fi condus autoturismul în ziua evenimentului (ceea ce ar fi și făcut în data de 22 mai 2024 beneficiind și de ajutorul inculpatului Rotar Mircea Aurelian), iar agentul constatator, Paşca Ioan-Raul, să nu aplice sancțiunea contravențională corespunzătoare până la împlinirea termenului de prescripție. De asemenea, s-ar mai fi stabilit ca inculpatul Rus Mihai să nu dispună cercetarea disciplinară a agentului de poliție Paşca Ioan-Raul în contextul de mai sus.
Totodată, în data de 29 aprilie 2024, inculpatul Neag Ciprian în calitate de adjunct al şefului I.P.J. Cluj și responsabil cu coordonarea activității Poliției Municipiului Cluj-Napoca, după ce ar fi luat la cunoștință despre faptele săvârșite de inculpații menționați anterior ar fi omis să sesizeze de îndată organele de urmărire penală cu privire la faptele prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile”, se mai arată în comunicatul DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Cluj.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News