Live

Fostul lider al revoluționarilor din Brașov, Dorin Lazăr Maior, va fi adus luni în România. Gorghiu: „Nimeni nu e mai presus de lege”

Data actualizării: Data publicării:
Fostul preşedinte al revoluţionarilor din Brașov şi fost deputat PSD Dorin Lazăr Maior. Foto: Captură TV Digi24

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat, luni, că Dorin Lazăr Maior, fost deputat şi fost lider al unor asociaţii de revoluţionari, va ajunge în scurt timp în România pentru a executa o condamnare primită într-un dosar în care a fost acuzat de cumpărare de influenţă, potrivit Agerpres.

„Nimeni nu e mai presus de lege! Fugarul Dorin Lazăr Maior, fost deputat (2000-2004) şi fostul preşedinte al Blocului Naţional al Revoluţionarilor, în scurt timp va fi adus din Italia în România, pentru a executa o pedeapsă privativă de libertate”, a scris Alina Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acesteia, în noiembrie 2013, el a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de şapte ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, dar a fugit şi la acel moment din ţară, însă a fost prins şi a executat pedeapsa, în 2020 fiind eliberat condiţionat.

„La data de 19 iulie 2023, acesta a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 2 ani şi 1.186 zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. Pe numele lui a fost emis un mandat european de arestare. La data de 28 iulie 2023, Dorin Lazăr Maior a fost prins în Italia, iar la data de 21 septembrie 2023 Curtea de Apel Roma a dispus predarea sa în România”, arată Alina Gorghiu, care adaugă că organele de poliţie competente îl vor transporta „pe fugar” la Penitenciarul Rahova, pentru a începe executarea pedepsei privative de libertate.

„Mulţumesc tuturor autorităţilor, naţionale şi străine, care au contribuit la aducerea în ţară a lui Dorin Lazăr Maior! Aceasta trebuie să fie normalitatea într-un stat de drept”, a transmis Gorghiu.

Pe data de 2 octombrie, o escortă formată din ofiţeri din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române trebuia să îl preia pe Dorin Lazăr Maior, din Roma, însă acesta s-a internat la un spital din cauza unor probleme medicale.

Sursele menţionate au arătat că aducerea lui a fost reprogramată pentru o dată ulterioară, imediat ce medicii italieni îşi dau acordul că starea lui de sănătate permite transferul cu avionul în România.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Propunerea PSD pentru Ministerul Justiției este Radu Marinescu. Ciolacu: „Eu vreau o Românie cu zero corupție”

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Vicepremierul italian Matteo Salvini riscă şase ani de închisoare. Ce acuzații îi aduc procurorii

Partenerii noștri