Live

Fostul director al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, condamnat la 5 ani și 10 luni de închisoare cu executare

Data publicării:
Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa Foto: Alexandru Busca/Inquam Photos

Fostul director al Spitalului „Malaxa” din București, Florin Secureanu, a fost condamnat joi de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 10 luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, într-un dosar în care este acuzat că a făcut plăţi nelegale către o firmă care a vândut spitalului produse fictive sau la suprapreţ.

Dosarul fusese trimis în judecată în septembrie 2020.

Florin Secureanu a primit două pedepse de 3 ani şi două pedepse de 2 ani şi 9 luni, acestea au fost contopite şi, prin adăugarea unui spor, a rezultat o condamnare de 5 ani şi 10 luni, precizează Agerpres.

În acelaşi dosar a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare Ionuţ Valentin Tănase, reprezentantul firmei care făcea afaceri cu spitalul condus de Florin Secureanu.

Florin Secureanu a fost obligat de judecători să plătească Spitalului Malaxa daune de 482.815 lei, iar în solidar cu Ionuţ Valentin Tănase suma de peste 270.000 lei. Pentru recuperarea acestor sume, instanţa a menţinut sechestrul pe bunurile lui Secureanu, respectiv cinci terenuri în judeţul Mureş, un apartament în Târgovişte, o casă în Dâmboviţa, un apartament în oraşul Târgu Ocna, precum şi un apartament şi o casă în Bucureşti.

Potrivit DNA, Secureanu şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de legislaţia primară, în sensul că, în calitate de manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din Bucureşti şi ordonator de credite, ar fi dispus, în perioada 2009 - 2016, efectuarea unor plăţi în cuantum total de 648.193 lei din fondurile unităţii sanitare către mai multe societăţi comerciale, printre care şi cele administrate de Ionuţ Valentin Tănase.

Este vorba de firmele SC Medical Provider SRL, SC Mastergamer Interactiv SRL, SC La Ursul Polar Servimpex SRL şi SC Prof Plast SRL.

Banii respectivi ar fi fost achitaţi atât în contextul unor operaţiuni comerciale care nu s-au derulat în realitate privind achiziţia unor produse şi servicii destinate unităţii medicale, cât şi pentru bunuri achiziţionate la preţuri şi de şase ori mai mari faţă de cele de achiziţie.

Decizia pronunțată joi de Tribunalul București nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Florin Secureanu mai fusese trimis în judecată de DNA în mai 2017, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare - cinci fapte, dintre care una cu consecinţe deosebit de grave - şi luare de mită.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

Nicuşor Dan: Statul funcţionează cu mari deficienţe în multe zone, există şi multă corupţie

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat definitiv pentru corupţie şi trafic de influenţă

De ce îi amenință Xi Jinping pe propriii săi aliați, după ce și-a eliminat rivalii din armată: „Să întoarcem cuțitul spre interior”

Partenerii noștri