Live

Video Fost polițist din Alba, condamnat la 6 ani de închisoare în cazul imigranților ascunși în cuști metalice. Alte 14 persoane, condamnate

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

Primele condamnări au fost pronunțate în cazul rețelei de traficanți care transporta imigranți în vestul Europei în cuști metalice, sub cadrul unui camion. Liderul grupării, un fost polițist din Alba, a primit o sentință de 6 ani de închisoare, în timp ce concubina lui s-a ales cu 3 ani de închisoare cu executare.

Gruparea infracțională care a activat anii trecuți la frontiera de vest a țării, a organizat zeci de transporturi ilegale de migranți doar între decembrie 2022 și iunie 2023.

Procurorii DIICOT au documentat 24 de astfel de transporturi, iar prețul plătit de migranți era de 3.000 euro de persoană, iar membrii grupării au obținut până la 300.000 euro din această activitate ilicită.

Metoda de transport era una ieșită din comun, prin amplasarea unor cuști metalice confecționate sub podeaua mașinilor, acolo unde erau înghesuiți imigranții, iar în funcție de constituția fizică a acestora, dar și de mărimea mașinii puteau să încapă de la una până la șapte persoane.

Liderul grupării este un fost polițist, care a fost ajutat de alte 14 persoane, majoritatea de naționalitate română, dar și doi cetățeni din Somalia și Bangladesh, țările de unde erau racolați acești migranți.

Liderul grupării a primit 6 ani de închisoare cu executare, în timp ce concubina acestuia s-a ales cu 3 ani de închisoare cu executare. Restul persoanelor implicate s-au ales cu pedepse cu suspendare, iar sumele care au fost obținute de aceștia vor fi recuperate de anchetatori.

Editor : Ș.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel puțin opt migranți și-au pierdut viața în largul coastelor Greciei. Ce s-a întâmplat cu nava în care se aflau aceștia

Sentință definitivă în cazul Mario Iorgulescu: noua condamnare este cu cinci ani mai mică decât pedeapsa anulată de Înalta Curte

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat definitiv pentru corupţie şi trafic de influenţă

Cinci morți într-o tabără de migranți din Franța, după un atac armat. Cine este atacatorul care s-a și predat

Partenerii noștri