Dragnea pune toate tunurile pe Înalta Curte
Liderul PSD manifestă un interes crescând în modul de alcătuire a completelor de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care sentinţa finală din dosarul în care a fost condamnat la închisoare cu executare va fi luată la acest nivel. În urma unui şir de noi "coincidenţe", Inspecţia Judiciară, o instituţie îndelung contestată pentru obedienţa manifestată faţă de Dragnea şi reprezentanţi ai actualei puteri, a intrat din nou pe fir.
Citiţi şi: Rolul Rusiei în ceea ce face Toader
În 20 iulie a intrat în vigoare noua formă a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, aceasta fiind una din cele trei legi ale justiţiei pentru modificările cărora actuala majoritate parlamentară şi-a atras numeroase critici în ultimul an. Una din modificările la legea cu pricina se referă la situaţia completelor de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, mai precis la componenţa lor.
Noua formă a legii prevede că preşedinele şi vicepreşedintele ICCJ, ca şi şeful secţiei penale nu mai pot figura în completele respective ca membri de drept, ci doar în urma tragerii la sorţi, care are loc "la începutul fiecărui an".
Fapt remarcat şi subliniat şi într-o decizie recentă a Colegiului de Conducere a instanţei supreme, potrivit căreia completele actuale, trasate la sfârşitul anului trecut, pot rămâne în vigoare până la finalul lui 2018. Legea nu prevede norme tranzitorii. "Analizând dispoziţiile art. 32 Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, modificată şi completată prin Legea nr. 207/2018, cu referire la activitatea Completelor de 5 Judecători, cu majoritate, constată că dispoziţiile noii legi sunt norme de organizare ce vizează formaţiuni de judecată cu reglementare specifică, constituite <<la începutul fiecărui an>> şi, în absenţa unei norme tranzitorii, devin aplicabile începând cu data de 1 ianuarie 2019", se arată în documentul menţionat mai sus.
Cum a intrat Inspecţia Judiciară pe fir
Şi totuşi... Dinspre liderul PSD, situaţia se vede într-o cu totul altă lumină. "Legea 304 nu e în vigoare peste tot, la ÎCCJ nu e. Acolo se consideră că intră în vigoare la 1 ianuarie. Așa am auzit. Trebuie să între în vigoare până la 1 ianuarie toate legile justiției. Toate instituțiile trebuie aduse în matcă constituțională. Cu această arhitectură bulversată abuzurile vor continua. Asta vrem în România? Ideea de Rezist e vorba de rezistență la aducerea normalității în România", declara zilele trecute Liviu Dragnea.
Liderul PSD are motive personale să urmărească cu interes formarea acestor complete de la Înalta Curte, în condiţiile în care unul dintre ele va judeca recursul în dosarul în care a fost condamnat pe fond la trei ani şi jumătate de închisoare, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
De altfel, la Inspecţia Judiciară a şi ajuns o reclamaţie pe această temă, în vizor fiind chiar şefa ICCJ, Cristina Tarcea. Existenţa reclamaţiei ca şi faptul că vor fi făcute verificări a fost confirmat chiar de Inspecţia Judiciară. "Verificările nu sunt condiţionate de notorietatea cauzelor deduse judecăţii. În toate cazurile, verificările efectuate de Inspecţia Judiciară vizează respectarea şi corecta aplicare a legii. Expunerea publică a judecătorilor şi procurorilor cu funcţii de conducere determină, printre altele, un număr apreciabil de sesizări disciplinare privind activitatea şi conduita acestora. Ca atare, efectuarea unor verificări de către Inspecţia Judiciară cu privire la activitatea profesională a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate reprezenta un fapt inedit", se arată în comunicat.
Însă reclamaţia a fost făcută de Chris Terheş, un român care vorbeşte public în numele unei comunităţi de români din SUA şi care s-a evidenţiat ca un critic consecvent al DNA şi a luptei anticorupţie, deopotrivă pe Facebook şi pe canalele media ale televiziunilor apropiate de Liviu Dragnea, PSD şi ALDE.
OUG pentru IJ
Controversele din jurul activităţii Inspecţiei Judiciare se înmulţesc în ultima vreme, instituţia fiind acuzată că ar fi sensibilă la retorica actualei puteri, ori la nevoile liderului PSD, Liviu Dragnea. De altfel, acesta din urmă s-a arătat, inclusiv public, favorabil prelungirii mandatului actualei conduceri a IJ, în frunte cu Lucian Netejoru. În cele din urmă, chiar zilele trecute, Guvernul Dăncilă i-a dat satisfacţie lui Dragnea, adoptând o ordonanţă de urgenţă în acest sens.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News