DNA: Inspector de stat în construcţii, reţinut pentru luare de mită şi trafic de influenţă
Florin Năforniţă, inspector de stat în construcţii în cadrul Inspectoratului Regional în Construcţii Bucureşti - Ilfov, a fost reţinut de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, joi, Agerpres, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 26 aprilie, a lui Florin Năforniţă pentru luare de mită, (două fapte), trafic de influenţă (două fapte, din care una în formă continuată) şi fals intelectual.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada aprilie - august 2022, inspectorul ar fi primit, direct sau prin intermediar, de la doi oameni de afaceri sume de bani şi alte foloase necuvenite, respectiv 2.000 lei pentru a autoriza continuarea lucrărilor la o construcţie (hală) situată pe raza judeţului Ilfov, ajunse într-o faza determinantă, în condiţiile în care la momentul respectiv lucrările depăşiseră de mult timp acel stadiu.
Mai mult, arată anchetatorii, inspectorul ar fi acordat viza respectivă pentru continuarea lucrărilor fără a se deplasa în teren şi a constata stadiul fizic al lucrărilor de construcţie.
De asemenea, DNA spune că ar primit foloase necuvenite pentru a nu formula obiecţii şi pentru a propune admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor în cazul unei alte construcţii din Ilfov.
„În acelaşi context şi în aceeaşi perioadă, inculpatul Florin Năforniţă ar fi pretins şi a primit de la aceiaşi doi oameni de afaceri sumele de 2.000 lei şi 200 euro pentru a-şi exercita influenţa pe care acesta ar fi lăsat să se înţeleagă că o avea asupra unor colegi de-ai săi şi că i-ar putea determina pe aceştia să dispună eliberarea cu celeritate a unor adeverinţe care să ateste plata taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcţii, în valoare de 0,1% şi 0,5% din valoarea lucrărilor din autorizaţiile de construcţie”, menţionează procurorii.
DNA informează că Florin Năforniţă urmează să fie prezentat, joi, Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News