Live

News Alert Fost ministru în Guvernul Orban, acuzat că ar fi luat mită 22 de tone de tablă. DNA îi cere lui Iohannis încuviințarea urmăririi penale

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Agerpres

DNA îi cere președintelui Klaus Iohannis încuviințarea urmăririi penale pentru un fost ministru din Guvernul Orban care ar fi primit mită 22 de tone de produse din tablă. Ministrul ar fi pretins mita respectivă pentru alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și pentru monitorizarea favorabilă a măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme, atribuții care țin de Ministerul Mediului. În perioada menționată de procurori, ministru al Mediului era Costel Alexe, actualul președinte al Consiliului Județean Iași.

Comunicatul DNA:

„În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, fost deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- luare de mită,

- instigarea la delapidare.

Citiți și:
Prima reacție a fostului ministru din Guvernul Orban, după acuzațiile făcute publice de DNA

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada martie-aprilie 2020, persoana respectivă ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme.

Foloasele respective, în cantitate de 22 tone (aprox. 103.000 lei), ar fi fost primite în datele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă de-a sa.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție precum și volumele (10) cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Precizăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 1 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, se arată în comunicatul procurorilor DNA.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul șef IPJ Cluj a fost trimis în judecată de DNA în dosarul permisului de conducere

Al doilea bogătaș al Indiei, inculpat în SUA pentru fraudă și o mită de 250 de milioane de dolari

Dosar privind finanțarea panourilor pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă. Precizările DNA și reacția liderului PNL

RFK, ministru al Sănătății în SUA, „antivaccinist și teoretician al conspirației cu pălărie de staniol”. „Acest lucru va costa vieți”

Partenerii noștri