DNA a cerut condamnarea Arhiepiscopului Tomisului la închisoare cu executare. Avocata vrea achitarea lui ÎPS Teodosie
DNA a cerut, miercuri, condamnarea Arhiepiscopului Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, judecat pentru că ar fi obţinut ilegal fonduri europene, la închisoare cu executarea, solicitând instanţei ca pedeapsa să fie orientată spre maximul prevăzut de lege. Avocata Maria Vasii a cerut achitarea clientului său, iar Arhiepiscopul a spus că faptele din rechizitoriu nu există. Curtea de Apel Constanţa a amânat pronunţarea pentru data de 29 mai, decizia instanţei nefiind definitivă.
Ultimul temen în dosarul în care Arhiepiscopul Tomisului a fost judecat că ar fi obţinut ilegal fonduri europene a avut loc miercuri la Curtea de Apel Constanţa.
Procurorul DNA de şedinţă a solicitat instanţei condamnarea Înalt Prea Sfinţitului Teodosie la închisoare cu executare, iar pedeapsa să fie orientată către maximul prevăzut de lege. De asemenea, procurorul a solicitat ca pentru Ciprian-Ioan Cojocaru, Bogdan-Petrişor Malaxa pedepsele să fie orientate către jumătatea prevăzută de lege, pentru Gheorghe Nadoleanu şi Stere Beca să fie mai reduse, dar tot condamnare la închisoare, în timp ce Aurelian Ştefan să primească o condamnare cu suspendare pentru fapta sa.
De asemenea, DNA a mai cerut ca Arhiepiscopul Tomisului să achite şi prejudiciul din acest dosar, care se ridică la aproximativ 1,3 milioane de lei.
Apărătoarea Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, Maria Vasii, a solicitat instanţei achitarea clientului său. Avocatul a menţionat că Arhiepiscopia Tomisului nu a fost notificată de către APIA că ar fi fost vreo neregulă cu acele suprafeţe pentru care au fost cerute fonduri europene. Vasii a menţionat că aducerea acestor acuzaţii clientului său este forţată. Ea a mai cerut şi respingerea pretenţiilor civile din acest dosar.
DNA a cerut condamnarea Arhiepiscopului Tomisului. ÎPS Teodosie: „Nu mă simt incriminat de nicio acuzaţie din rechizitoriu”
De asemenea, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a spus în cuvântul său final în faţa instanţei că faptele din rechizitoriu nu există şi că solicită judecătorului cauzei să procedeze în consecinţă. „Nu mă simt incriminat de nicio acuzaţie din rechizitoriu”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Totodată, avocaţii celorlalţi inculpaţi au cerut instanţei achitarea clienţilor lor.
Judecătorul Cristian Deliorga a decis amânarea pronunţării pentru data de 29 mai.
Hotărârea Curţii de Apel Constanţa nu va fi definitivă, putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procurorii DNA Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
Sursa: News.ro
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News