Live

Descinderi la Vama Nădlac 2: 47 de angajați CNAIR sunt anchetați pentru luare de mită

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad efectuează cercetări într-un dosar penal faţă de 47 de suspecţi, angajaţi în cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pentru luare de mită în formă continuată.

Marţi s-au efectuat s-au efectuat percheziţii imobiliare la două locaţii din cadrul Agenţiei de Control şi Încasare Nădlac 2 - Toneta nr. 1 şi 2, arată un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad transmis, marţi, presei.

Percheziţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.

DGA Arad a declanşat marţi verificarea activităţii mai multor angajaţi ai Agenţiei de Control şi Încasare (ACI) Nădlac 2, ca urmare a unor sesizări ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin DRDP Timişoara.

„Persoanele în cauză, care au fost conduse la sediul DGA Arad, sunt suspectate de săvârşirea unor acţiuni asimilate faptelor de corupţie, situaţii descoperite în urma mai multor verificări derulate de structurile de control ale CNAIR. Elementele constatate astfel au fost înaintate, cu celeritate, instituţiilor abilitate ale statului, în vederea demarării cercetărilor”, informează CNAIR.

Potrivit sursei citate, aceste acţiuni de control sunt dispuse permanent de conducerea CNAIR, iar atunci când sunt identificate abateri de natură penală concluziile sunt transmise organelor de cercetare abilitate.

„Controalele şi măsurile luate se înscriu în decizia conducerii CNAIR privind toleranţă zero cu privire la actele de corupţie. Trebuie reamintit că, pentru prevenirea faptelor de corupţie, CNAIR şi DGA desfăşoară periodic cursuri de pregătire şi prevenţie cu personalul angajat, în baza unui protocol de colaborare încheiat între cele două instituţii”, adaugă compania de drumuri.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

FOTO. Două pistoale letale şi 200 de cartuşe, descoperite în urma unor percheziţii care vizau furtul unui telefon

VIDEO Lucrările la tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Piteşti, aproape de final. Cum arată și când se va deschide circulaţia

Fostul șef IPJ Cluj a fost trimis în judecată de DNA în dosarul permisului de conducere

Al doilea bogătaș al Indiei, inculpat în SUA pentru fraudă și o mită de 250 de milioane de dolari

Partenerii noștri