Live

Demersurile ANAF pentru recuperarea prejudiciului din dosarul "Gala Bute"

Data publicării:
Elena Udrea în fața DNA. Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Fiscul a demarat procedurile de recuperare a prejudiciului de aproape 3 milioane de euro la a cărui restituire a fost condamnată Elena Udrea în dosarul “Gala Bute”, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul ANAF.

Potrivit surselor G4Media.ro, ANAF a trimis notificări şi somaţii la domiciliul din cartea de identitate a Elenei Udrea, însă toate actele procedurale s-au întors întrucât fostul ministru nu a autorizat pe nimeni să îi primească corespondenţa.

Contactat de către ANAF, unul dintre avocaţii Elenei Udrea a promis că “sună el mai târziu”, iar altul a declarat că a avut contract cu fostul ministru doar pentru reprezentare în faţa instanţei, nu şi a Fiscului. Prin urmare, fiind de notorietate că este fugită în Costa Rica, inspectorii au solicitat “instituirea unui curator de către instanţă” pentru reprezentarea Elenei Udrea în faţa organelor fiscale, însă procedura este greoaie.

Potrivit ultimei declaraţii de avere depuse de Elena Udrea la Parlament în ianuarie 2017, ea deţine aproape 14 hectare în comuna Sohatu, alte peste 14 ha în Săruleşti, aproape 2 ha la Nana şi alte 11 ha în comuna Gurbăneşti din judeţul Călăraşi.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Decizia de revizuire a pedepsei Elenei Udrea în dosarul Gala Bute, amânată din nou. Când va fi următorul termen

ANAF scoate la vânzare hotelul Elenei Udrea şi al lui Dorin Cocoş

Elena Udrea scapă definitiv de dosarul privind mita de 5 milioane de dolari. Faptele s-au prescris

Elena Udrea și Ioana Băsescu scapă de condamnare. DNA nu a putut anula în instanță decizia care stabilise că faptele s-au prescris

Partenerii noștri