Decizia ICCJ în cazul lui George Becali. Omul de afacere solicitase să fie reabilitat
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea depusă de George Becali, prin care omul de afaceri solicita să fie reabilitat, el având mai multe interdicţii după ce şi-a executat pedeapsa cu închisoarea.
"Respinge cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul Becali George. Obligă petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare", se arată în decizia instanţei, scrie Agerpres.
Becali a declarat joi că a venit în instanţă pentru "albire", arătând că are interdicţia de a alege şi de a fi ales în funcţii publice.
"Vin la Înalta Curte fără belele, vin cu pace adică, vin pentru albire. (...) Este, să spunem, o mică îndreptare. Interdicţiile sunt de a alege şi de a fi ales. Oricum nu mă interesează funcţia de demnitate publică, să aleg, să zicem aşa şi aşa. Ca să candidez nu mă interesează. Deci, nu e mare lucru. Trebuie această reabilitare. Dacă nu o ceri, nu o iei niciodată", a spus Becali, la sediul Instanţei supreme.
Din completul care a judecat cererea de reabilitare a făcut parte şi Ionuţ Matei, cel care l-a condamnat pe Becali în dosarul "Valiza". Omul de afaceri a avut numai cuvinte de laudă la adresa judecătorului.
"Nu a fost aşa rău, a fost şi într-un fel o bucurie, Ionuţ Matei m-a condamnat, dar nici nu mi-a dat mult atunci. Când îţi dădea şapte, opt, nouă, zece ani, mie nu mi-a dat aşa mult. El mie mi-a dat doi ani. A fost şi o bucurie să îl văd (...). Să îl vezi pe un om, în alte momente când tremurai în faţa lui, acum a fost aşa, relaxat. Sunt nişte trăiri, nişte bucurii totuşi. Apari în faţa unui judecător, erai la mâna lui, acum nu mai eşti la mâna lui. Eşti faţă în faţă. Atunci eu nu prea tremuram, dar trebuia să tremuri. Când veneam în cătuşe la alte procese aveam emoţii, eşti om, nu eşti din fier", a precizat Becali.
George Becali a fost eliberat condiţionat în aprilie 2015 din Penitenciarul Poartă Albă, după ce a executat un an şi zece luni de închisoare, din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni primită în trei dosare.
Editor: I. I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News