Consultările de la Cotroceni s-au încheiat. Cristi Danileț: Au fost discuții pe legile justiției, nu pe referendum
Consultările de la Palatul Cotroceni între președintele Klaus Iohannis și reprezentanți ai magistraților s-au încheiat. Judecătorul Cristi Danileț a precizat că au fost consultări pe tema legilor justiției, nu pe tema referendumului pe care șeful statului spune că este hotărât să-l convoace pe 26 mai, în aceeași zi în care vor avea loc alegerile europarlamentare 2019.
Cristi Danileț a mai spus că la consultări au participat 20 de judecători și procurori care reprezintă asociațiile și instituțiile din justiție.
„Președintele e îngrijorat că legile s-au modificat pentru a ușura situația juridică a unor personaje. I-am împărtășit opinia, arătând că asaltul asupra justiției a început în anul 2012 odată cu sancționarea fostului premier și a culminat cu anul 2017 prin OUG 13. Am spus că e necesară prezența Președintelui României mai des la CSM, i-am sugerat sa conteste la Comisia de la Veneția legile ce contrazic standardele europene, să provoace CCR să soluționeze conflictele dintre autoritățile statului”, a scris Cristi Danileț pe Facebook.
„Am arătat că modificările succesive au vizat preluarea controlului asupra justiției penale, eliminarea instrumentelor cu care operează procurorii și judecătorii, că nimeni nu e interesat decât de domeniul penal, că poliția judiciară a devenit ineficientă, DNA e trecut pe linie moartă, SIIJ este pentru terorizat magistrații, domeniul justiției juvenile este ignorat complet.
Am subliniat că de cinci săptămâni judecători și procurori sunt în protest, dar nimeni nu e interesat de acest lucru - doar Președintele ne-a invitat la Cotroceni și cateva zeci de magistrați se vor deplasa la Bruxelles săptămâna viitoare”, a continuat el.
„Din păcate, unii dintre participanții de azi, putini însă, au apreciat pozitiv modificările la legile justiției, inclusiv înființarea SIIJ (secția specială pentru investigarea magistraților, n.r.)”, a mai scris Danileț.
S-a discutat touși și despre referendumul pe justiție, „unii spunând că nu ar fi indicat, alții că ar trebui întrebată populația cu privire la modul de legiferare în domeniul justiției și cel penal”, potrivit judecătorului.
De altfel, la începutul consultărilor, șeful statului a spus: „O remarcă pentru publicul general şi, evident, pentru invitaţii mei: astăzi discutăm despre justiţie şi despre legile justiţiei, ca să nu apară impresii eronate”.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News