Live

Constanța: Minoră vândută cu 500 de euro unui proxenet

Data publicării:
Foto: GettyImages

Un bărbat de 39 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a încercat să vândă unui proxenet o minoră contra sumei de 500 de euro. Acesta a fost prins în flagrant de polițiști, relatează Mediafax.

Procurorii DIICOT Constanța au reținut un bărbat în vârstă de 39 de ani, care este suspect că a făcut trafic cu minori.

„În cauză s-a stabilit că, la data de 05.03.2020, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire faptul că, la începutul anului 2020, prin inducere în eroare, inculpatul R.V., în vârstă de 39 de ani, ar fi recrutat o victimă de sex feminin în scopul obligării acesteia la practicarea prostituției”, a informat DIICOT.

În toată această perioadă, bărbatul a ascuns victima în mai multe locații din Constanța și a încercat să o vândă pe minoră pentru suma de 500 de euro unui alt proxenet, însă a fost prins în flagrant de procurori.

„La data de 09.03.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Constanța au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului R.V. în momentul în care acesta încerca tranzacționarea victimei către o altă persoană, în schimbul sumei de 500 de euro”, au mai transmis reprezentanții DIICOT.

Procurorii, împreună cu ofițeri BCCO, au efectuat și două percheziții la locuințe din Constanța, de unde au ridicat o agendă, un telefon mobil și cheile ce proveneau de la sistemul de închidere al ultimei locații în care a fost adăpostită victima.

Tribunalul Constanța a decis, marți, arestarea preventivă a suspectului pentru 30 de zile.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Constanţa: Un bărbat de 69 de ani a fost găsit mort într-un cimitir

Un bătrân de 70 de ani din Timișoara, prins în flagrant după ce a preluat un colet cu 9 kilograme de cannabis primit din Spania

Fraţii Tate scapă de procesul în care erau acuzaţi de trafic de persoane şi viol. DIICOT trebuie să reia ancheta de la zero

Urmărire ca în filme pe străzile din Constanța: un șofer beat și cu mașina neînmatriculată a încercat să fugă de polițiști

Partenerii noștri