Cei 6 candidați DNA au fost admiși pentru proba interviului
O primă etapă a fost parcursă în concursul DNA. Toţi cei 6 candidaţi au fost admisi pentru proba interviului care are loc săptămâna viitoare. Întâlnirile cu Tudorel Toader pentru interviu vor avea loc pe 3 şi 4 septembrie a anunţat Ministerul Justiţiei.
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București
Sunt șase candidați la conducerea DNA, ultimii doi procurori care și-au depus candidaturile sunt Adina Florea și Sorin Armeanu. Adina Florea a fost procuror general și apoi procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Sorin Armeanu este prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.
De asemenea, și-au depus candidaturile procurorul militar Nicolae Lupulescu, procurorul Paula Tănase de la Parchetul Curţii de Apel Galaţi, procurorul Gabriela Scutea și procurorul Andrei Bodean, fost procuror la DNA Constanța.
Andrei Bodean a instrumentat unul din dosarele fostului șef al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, în care acesta a fost condamnat la 5 ani de închisoare, și un dosar al fostului primar al municipiului Constanța, Radu Mazăre, în care acesta a primit o condamnare la 6 ani și 6 luni de închisoare, în primă instanță.
Paula Tănase are 47 de ani şi este procuror la Parchetul Curţii de Apel Galaţi, iar anterior, începând cu 2009, ea a lucrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.
În perioada 2007-2009, Paula Tănase a fost procuror al Secţiei judiciar-penale din cadrul aceleiaşi instanţe, iar în perioada 2006 - 2007, procuror la Secţia Urmărire penală la aceeaşi instanţă. Ea a intrat în magistratură în 1996, ca procuror stagiar la Parchetu Judecătoriei Galaţi, după ce a absolvit Facultatea de Drept din Iaşi, cu media 9.46. Paula Tănase scria despre ea, în anul 2012, că deşi au existat perioade în care a instrumentat şi o mie de dosare pe an, avea ”stoc zero de la o săptămână la alta” şi nu a avut ”nicio restituire sau achitare în soluţiile de trimitere în judecată dispuse”.
Ea a candidat şi în 2012 pentru conducerea DNA.
Nicolae Lupulescu are gradul de general-maior şi este procuror la Secţia Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. El a fost detaşat la Ministerul Apărării Naţionale, în martie 2016, pentru o perioadă de trei ani, prin Hotărârea CSM nr. 148/ 2016. Lupulescu a candidat, în martie 2015, pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT, alături de Ioana Albani, Daniel Horodniceanu, Giorgiana Hosu, Adrian Glugă şi Cătălin Borcoman.
Gabriela Scutea este în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov. Ea a fost numită procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă ÎCCJ în 2007, la propunerea ministrului Justiției de atunci, Monica Macovei, și a îndeplinit această funcție până în 2013. Între 2013 și 2016 a fost înalt reprezentant al Ministerului Justiției pentru relația cu Comisia Europeană pe aspectele referitoare la îndeplinirea condiționalităților stabilite în cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) privind reforma sistemului judiciar şi lupta anticorupţie. În ianuarie 2016 a fost numită secretar de stat la Ministerul Justiției.
În perioada 3-5 septembrie, candidaţii vor susţine interviul cu ministrul Justiţiei, iar în 6 septembrie ar urma să fie anunţate rezultatele selecţiei.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News