CCR: Parlamentarii găsiți în conflict de interese până în 2013, exonerați
Curtea Constituţională îi ajută pe parlamentarii acuzaţi de conflict de interese până-n 2013. CCR a declarat constituţională legea care prevede exonerarea acestor aleşi de orice vină.
Ludovic Orban: Democrația în România aproape nu mai există. Decizia CCR calcă în picioare voința exprimată de cetățenii români
Călin Georgescu acuză statul român că „a călcat democrația în picioare”, după decizia CCR. „Lucrurile nu vor rămâne așa”
Iohannis a anunțat cât timp va rămâne președinte și a explicat ce urmează în situația „nemaiîntâlnită”. „România e o țară democrată””
Țoiu (USR), despre anularea alegerilor: S-au schimbat opiniile politice iar asta nu e ceva ce ar trebui vreodată să influențeze CCR
Crin Antonescu, după anularea alegerilor: „Decizia de azi e preferabilă unei eventuale invalidări a rezultatului”
CCR a anulat alegerile prezidențiale
Fost judecător CCR: Nu mai poate fi contestat primul tur al prezidențialelor. La al doilea tur trebuie să se sesizeze orice neregulă
Sesizări la CCR pentru anularea primului tur al alegerilor
Augustin Zegrean: „Ne vom petrece Anul Nou numărând voturile”
„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile legii criticate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate”, arată un comunicat al CCR.
Judecătorii constituționali au respins astfel o sezisare a liberalilor. Curtea a stabilit că nu există o problemă de constituționalitate în cazul acestei legi care îi exonerează pe parlamentarii găsiți în conflict de interese în perioada 2007-2013. În vechea formă a legii, demnitarii găsiți în conflict de interese aveau interdicția de ocupa funcții publice timp de trei ani.
„Curtea a constatat că legea criticată vizează, în mod exclusiv, materia extrapenală a conflictului de interese, neavând nicio incidenţă asupra hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materie penală cu privire la infracţiunea de conflict de interese prevăzută de art.2531 din Codul penal din 1969 sau art.301 din noul Cod penal, după caz”, se mai arată în comunicat.
CCR mai spune că, oricum, în majoritatea cazurilor deja acea interdicție de a ocupa funcții publice timp de trei ani a expirat, motiv pentru care legea nu are, practic, efecte semnificative.
Unul din motivele pentru care numeroși parlamentari au fost găsiți în conflict de interese este angajarea rudelor la cabinetele parlamentare.
La sfârșitul anului trecut, PNL a depus la Curtea Constituţională o sesizare privind modificările la Legea de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Parlamentul a adoptat, la iniţiativa deputatului PSD Florin Iordache, modificarea legii ANI, care prevede că interdicţiile aplicate senatorilor şi deputaţilor descoperiţi de Agenţia Naţională de Integritate în conflict de interese în perioada 2007 - 2013 încetează de drept.
„Interdicţiile aplicate deputaţilor şi senatorilor în temeiul art. 25 pe baza rapoartelor de evaluare, întocmite de Agenţia Naţională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007 – 2013, până la intrarea în vigoare a legii nr. 219/2013 pentru modificarea şi completarea legii nr. 96/2013 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, încetează de drept”, se arată în iniţiativa legislativă înregistrată la Parlament de Florin Iordache pe 21 noiembrie şi intrată în dezbatere în procedură de urgenţă.
În sesizarea depusă la CCR, PNL a reclamat încălcarea reglementărilor legale privind normele de tehnică legislativă, a competenţei Camerelor, precum şi principiul neretroactivităţii legii civile.
Liberalii au mai arătat că dispoziţiile art.I şi ale art. II sunt neconstituţionale pentru că încalcă principiul colaborării loiale între autorităţile şi instituţiile publice din România ataşat dispoziţiilor art.1 alin.(5) din Constituţie.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News