Live

Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iași, condamnată definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare

Data publicării:
Carmen Dorobăț a fost condamnată definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare. Foto: Agerpres

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase ''Sf. Parascheva'' din Iaşi, Carmen Dorobăţ, a fost condamnată, alături de soţul său, definitiv, la 3 ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar de luare de mită. De asemenea, aceasta nu va mai putea preda. Dorobăț a declarat: „Cu aceeași sinceritate voi sta la dispoziția pacienților ca și până acum”.

Prin decizia pronunţată vineri de magistraţii Curţii de Apel Iaşi, într-un dosar de luare de mită din 2015, se menţine decizia din primă instanţă privind condamnarea la 3 ani de închisoare cu suspendare, însă majorează durata pedepsei complementare şi durata termenului de supraveghere. De asemenea, acesteia i se interzice exercitarea dreptului de a ocupa funcţia de cadru didactic în învăţământul public şi privat, potrivit Agerpres.

"Modifică dispoziţiile privind aplicarea pedepsei complementare inculpatei Dorobăţ Carmen Mihaela atât pe lângă fiecare pedeapsă principală, cât şi pe lângă pedeapsa principală rezultantă, în sensul că interzice exercitarea dreptului de a ocupa funcţia de cadru didactic în învăţământul public şi privat. Majorează durata pedepsei complementare aplicată atât pe lângă fiecare pedeapsă principală, cât şi pe lângă pedeapsa principală rezultantă, la 5 ani. Majorează durata termenului de supraveghere, de la 3 ani, la 4 ani. Pe durata termenului de supraveghere, inculpata are obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de probaţiune Iaşi sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Înlătură dispoziţia privind deducerea duratei măsurilor preventive din durata pedepsei aplicate inculpatei Dorobăţ Carmen Mihaela. Constată că inculpata Dorobăţ Carmen Mihaela a fost reţinută, arestată preventiv şi arestată la domiciliu în prezenta cauză în perioada 30.01.2015 - 08.05.2015, inclusiv", arată pronunţarea publicată pe portalul Curţii de Apel Iaşi.

În acelaşi dosar, soţul doctorului Carmen Dorobăţ, profesor universitar doctor Gheorghe Dorobăţ, a fost condamnat iniţial la 2,3 ani de închisoare cu suspendare.

"Modifică dispoziţia privind aplicarea pedepsei complementare inculpatului Dorobăţ Gheorghe pe lângă pedeapsă principală stabilită pentru infracţiunea de luare de mită în sensul că interzice exercitarea dreptului, respectiv dreptul de a ocupa funcţia de cadru didactic în învăţământul public şi privat. Majorează durata pedepsei complementare aplicată atât pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru infracţiunea de luare de mită, la 5 ani. Modifică dispoziţia privind aplicarea pedepsei accesorii inculpatului Dorobăţ Gheorghe pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru infracţiunea de luare de mită în sensul că interzice exercitarea dreptului, respectiv dreptul de a ocupa funcţia de cadru didactic în învăţământul public şi privat. (...) Aplică inculpatului Dorobăţ Gheorghe, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării (...) dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de cadru didactic în învăţământul public şi privat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. Majorează durata termenului de supraveghere de la 3 ani, la 4 ani. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul are obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de probaţiune Iaşi sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate", a mai decis instanța.

La sfârşitul lunii ianuarie 2015, şeful Catedrei de "Anestezie generală" din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" Iaşi, Gheorghe Dorobăţ, a fost acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Iaşi de luare de mită.

Gheorghe Dorobăţ, care la acea vreme era şi şeful secţiei ATI din Spitalul de Neurochirurgie "Nicolae Oblu", a intrat în atenţia procurorilor DNA după ce a primit, prin intermediul soţiei sale, suma de 2.000 de euro. Conform unui comunicat DNA, banii proveneau de la 20 de studenţi care au livrat câte 100 de euro în carnetele de student, pentru ca astfel să li se acorde nota 9 la disciplina "Anestezie Generală", la un examen ce se desfăşura în aceeaşi zi.

Potrivit rechizitoriului DNA, mita a fost dată pentru că majoritatea celor 20 de studenţi nu obţinuseră nota de trecere la examenul practic, condiţie obligatorie pentru a fi primiţi să susţină, conform regulamentului, proba scrisă. Procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante. Ei au dispus, prin ordonanţă, schimbarea încadrării juridice în cazul medicului Carmen Dorobăţ de la trafic de influenţă în complicitate la luare de mită.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi a declarat, după sentință: „Am luat act de decizia justiției, sigur cu tristețe. Cu aceeași sinceritate voi sta la dispoziția pacienților ca și până acum, cu aceeași implicare în momentele acestea de pandemie”, a transmis Carmen Dorobăţ, conform Mediafax.

 

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Val de viroze din cauza schimbării vremii: 90.000 de cazuri de infecții respiratorii într-o săptămână. Sfatul medicilor

Doi medici rezidenţi din Iaşi au fost plasați sub control judiciar în dosarul stimulatoarelor cardiace prelevate de la cadavre

Secțiile ATI din Iași se sufocă. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase: Lupta cu virusul a fost pierdută

Noapte de foc la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Ambulanţele au stat la coadă în curte: 99% dintre pacienți, nevaccinați

Partenerii noștri