Interviu exclusiv. De ce a cerut Augustin Lazăr controale la toate parchetele
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a vorbit pe larg, în exclusivitate pentru Digi24, despre problemele şi despre ultimele atacuri la adresa Justiţiei. Modificările propuse la legile Justiţiei sunt subiectul momentului, potrivit şefului procurorilor.
Primarul din Târgu Mureș a fost reținut de procurorii DNA
Percheziții DNA la sediul CJ Caraș-Severin. Procurorii cercetează vânzarea unui aparat RMN cu 10.000 de euro - Surse
Nelu Tătaru, declarații la ieșirea de la DNA Iași. Fostul ministru al Sănătății este acuzat că a luat mită
Vameși reținuți pentru mită în portul Constanța
Primarul din Lehliu Gară, audiat la DNA
Florian Coldea, din nou la DNA
Anchetă DNA în cazul licitației pentru cele 100 de tramvaie noi cumpărate de Primăria Capitalei
Percheziții DNA la IPJ Cluj
O agentă de la Poliția Locală S1 a sărit pe geam ca să scape de mascați
Andreea Georgescu, jurnalist Digi24: Privind înapoi, vi se pare o propunere întemeiată? Dumneavoastră, în calitate de procuror general al României, aveți ce să îi reproşaţi procurorului şef al DNA?
Augustin Lazăr: Așpteptăm cu mult interes motivarea secţiei de procurori pentru a vedea care au fost considerentele de fond, de formă pentru care au dat acest aviz. Unele dintre considerente au putut să fie remarcate chiar acolo, în cursul dezbaterii. Anumite aspecte au fost clarificate pe loc și ele au pus în evidență și punctul de vedere al Ministerului Public, care a fost întemeiat, în sensul că nu ar exista motive temeinice pentru cererea de revocare. Procurorii de la DNA au efectuat un calcul corect al achitărilor. Numărul de achitări din 2017...remarcăm scăderea lor cu 9% față de perioada anterioară.
Este nevoie de proceduri noi pentru a controla activitatea procurorilor, spune, pentru Digi24 şeful lor, Augustin Lazăr. Acesta a dispus un control la toate unităţile de parchet, pentru a identifica problemele actuale ale sistemului.
Andreea Georgescu, jurnalist Digi24: Ne amintim că recent dvs ați cerut un control de amploare la Ministerul Public, la direcțiile DNA și DIICOT, parchetele din tară. Ce sperați să obțineți din aceste controale? Care este scopul lor?
Augustin Lazăr: Asigură independența profesională a procurorilor pe fiecare grad de jurisdicție. Trebuie să observăm însă că faptul de a fi independent profesional ne și obligă să avem o anumită conduită responsabilă față de noi, față de activitățile pe care le facem, să fie profesionistă, și de asemenea, o conduită care sa fie compatibilă cu codul deontologic. Văzând problemele care au aparut în media ultimei perioade, am constatat că este absolut necesar să întreprindem o acțiune de scanare, pe toată suprafața Ministrerului Public, a tuturor vulnerabilităţilor care există în unitățile de parchet. (...) Dosare complexe, dosare care trebuiau să fie făcute expertize, în care se face cooperare judiciară internațională, dosare în care s-au ivit conflicte de compentență între diverse structuri ale Ministerului Public și au circulat dosarele de la o structură la alta și în asemenea situații noi trebuie să vedem care sunt vulnerabilitățile existente și ce măsuri putem lua. Dacă există indicii de abateri disciplinare, de încălcare a codului deontologic etc, sesizăm Inspecția Judiciară pentru cercetări.
Este nevoie să constituim proceduri noi față de cele ce avem? Fac o mică paranteză: Ministerul Public lucrează după niște proceduri foarte bine stabilite prin ordine ale procurorului general. Spre exemplu, pentru verificarea dosarelor care se apropie de prescripție, ca nu cumva să se prescrie și să fie imputabilă cuiva această conduită investigativă.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News